De la siderurgişti, daruri pentru grădiniţe

De la siderurgişti, daruri pentru grădiniţe
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Galaţi a donat, pentru al șaselea an, echipamente didactice care îmbunătățesc actul educațional din grădinițele gălățene. Beneficiarii acestor donaţii multianuale (care au constat în calculatoare, proiectoare video, imprimante multifuncționale și software educațional) sunt, până acum, aproximativ 1.200 de copii, din 14 grădinițe.

"Ca parte a comunității înțelegem să ne respectăm angajamentele de responsabilitate socială asumate și să promovăm diversitatea. Educația și sănătatea rămân prioritare și pentru viitor", a spus Bogdan Grecu, directorul general al combinatului siderurgic. An de an, în prag de sărbători, prichindeii de la grădinițele "Arlechino", "Cristal", "Licurici", "Motanul Încălțat", "Pinocchio", "Anastasia", "Mihai Eminescu", "Parfumul Teilor", "Croitoraşul cel Viteaz", "Nr. 64", "Tedy", "Camil Ressu", "Otilia Cazimir" și "Sf. Stelian", din toate cartierele orașului, au salutat vizita reprezentanților Combinatului, siderurgiști care au participat voluntar la aceste donații.

Citit 1495 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Decembrie 2018 17:40

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.