Sute de copii au pus monopol pe Jandarmerie. 169 de ani, sărbătoriţi cu forţe proaspete
Foto: IJJ Galaţi

Sute de copii au pus monopol pe Jandarmerie. 169 de ani, sărbătoriţi cu forţe proaspete
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Sute de copii au luat cu asalt cazarma Jandarmeriei Galaţi care miercuri, 3 aprilie, şi-a deschis porţile pentru a aniversa 169 de ani de la prima atestare documentară a armei. Alte câteva sute de micuţi au fost atraşi în lumea bleu-jandarm la Tecuci. Vedeta absolută a sărbătorii a fost însă un altfel de luptător, câinele Olif, un ciobănesc german, pion important în găsirea şi prinderea infractorilor care cred că pot scăpa cu fuga. 

Unitatea de jandarmi de la Galaţi s-a transformat miercuri, 3 aprilie, într-un furnicar de copii care au năvălit prin porţile deschise, la propriu şi la figurat, pentru a marca sărbătorirea a 169 de ani de la atestarea documentară a armei. Peste 600 de micuţi, veniţi de la Tulcea, cu două autocare, din Galaţi, dar şi din comunele limitrofe, au avut ocazia unei experienţe inedite, pe care jandarmii le-au împărtăşit-o timp de trei ore. În universul albastru, picii s-au arătat fascinaţi de armele militarilor, de maşini, cărora, până la finalul vizitei, au reuşit performanţa să le descarce şi bateriile jucându-se cu sirenele şi girofarurile, dar şi de demonstraţiile de arte marţiale la care au putut participa efectiv alături de doi instructori ai Jandarmeriei Galaţi. Punctul culminant, după ce s-au îngrămădit fascinaţi în preajma puştii mitralieră, a puştii cu lunetă sau a aruncătorului de grenade, a fost, pentru cei mici, câinele Olif, ciobănescul german partener de nădejde al jandarmilor în misiunile de prindere a infractorilor. Demonstraţia prin care patrupedul-jandarm le-a arătat cum poate să pună la pământ un hoţ a avut parte de un "bis", asistenţa fascinată şi deopotrivă gălăgioasă cerând cu asiduitate "să mai vadă odată". După ce şi-a demonstrat priceperea, Olif a rezistat destoinic şi la o sesiune foto, copiii dorindu-şi să aibă măcar o poză cu noul lor prieten. Şi nu a fost prima încercare pentru ciobănescul devenit mascota Jandarmeriei Galaţi. Cu o zi înainte, el a fost în turneu la Tecuci, la şcoala "Iorgu Iordan", unde alte câteva sute de copii de toate vârstele au avut ocazia să se bucure de prestaţia lui şi să înveţe, astfel, o altfel de lecţie despre ce înseamnă munca şi implicarea în apărarea siguranţei semenilor.

Citit 1558 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Aprilie 2019 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.