Siderurgiştii şi familiile lor, invitaţi la mişcare în aer liber

Siderurgiştii şi familiile lor, invitaţi la mişcare în aer liber
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Combinatul siderurgic din Galaţi organizează astăzi, 20 aprilie, Ziua Securităţii şi Sănătăţii în Muncă, care va avea loc, în premieră, pe Stadionul Oţelul. Salariații, alături de membri ai familiilor lor, vor avea posibilitatea să participe la exerciții fizice sub îndrumarea unor traineri profesioniști, seminarii de nutriție sănătoasă, jocuri pentru copii, dar și un concert susţinut de binecunoscuta trupă gălăţeană Over Band.

Programul zilei include antrenamente de aerobic, crossbox, zumba, body pump, indoor cycling, o clasă specială de kids fitness games, o zonă de relaxare/pilates, un seminar de nutriţie şi o prezentare de biciclete, accesorii şi echipamente de protecţie pentru ciclism.

Evenimentul de astăzi începe la ora 12,30, la Stadionul Oţelul. Până ieri se înscriseseră circa 1.500 de persoane – salariaţi ai combinatului şi membri de familie.

Citit 3005 ori Ultima modificare Vineri, 19 Aprilie 2019 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.