De ce să merg la psiholog?

De ce să merg la psiholog?
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Copilul şi-a luat-o în cap!” * „Bărbaţii sunt nişte... şi nu vor decât fotomodele!” * Soluţia tuturor acestor probleme poate fi găsită cu ajutorul psihologului *

Înainte de ’89, a merge la psiholog era considerat moft capitalist, iar atribuţiile psihologului fuseseră preluate de psihiatru. Acesta e poate motivul pentru psihologul e privit cu reticenţă. Ce poate face psihologul pentru noi, aflăm din interviul cu psihologul clinician Nicoleta Purice (FOTO).

- De ce avem nevoie de psiholog?

- Avem nevoie de avizul psihologului când ne angajăm, pentru a face şcoala de şoferi ori pentru a achiziţiona o armă. În viaţa de zi cu zi e bine de mers la un psihologul clinician care ne poate evalua personalitatea, ne poate consilia în vederea menţinerii stării de sănătate psihică şi ne învaţă cum să facem ca factorii stresanţi din mediul ambiant să-şi pună amprenta cât mai puţin asupra noastră.

Când mergem la psiholog e bine să îi cerem să facă dovada competenţei în problema noastră. De exemplu, în cazul unei predispoziţii spre tulburare nevrotică din cauza inadaptării sau a toleranţei scăzute la frustrare, avem nevoie de un psiholog calificat în consiliere sau psihoterapie.

- Psihologul poate ajuta un părinte să-şi înţeleagă copilul?

- Din păcate părinţii petrec tot mai puţine momente cu copiii. E normală apariţia conflictului, părintele are impresia că fiul sau fiica nu-l mai ascultă: „Copilul meu şi-a luat-o în cap!”. Problema nu e la copil. Tot ce face copilul pentru a ne atrage nouă atenţia nu e acelaşi lucru cu obrăznicia, răutatea, sfidare, indolenţa.

Rezultatele slabe sau eşecul şcolar al copilului pot fi explicate tot la psiholog. Un psiholog îi face o testare a nivelului de inteligenţă, o structură de personalitate, o diagnoză a vieţii de familie şi a ceea ce-i poate influenţa viaţa de şcolar, cum e anturajul.

- Psihologul ne poate ajuta să devenim părinţi mai buni?

- De la un psiholog cu competenţă în domeniul terapiei de familie vom obţine sfaturi pentru a avea o relaţie de cuplu armonioasă şi ca să ne exercităm corect atribuţiunile de părinte. Adesea, părinţii confundă dragostea cu satisfacerea oricărui capriciu sau îi taie copilului aripile cu formule de tipul: „Nu, că tu nu poţi, lasă că face mama”. Dintr-o dragoste manifestată inadecvat copilul va fi un răsfăţat sau ajunge să nu se dezvolte adecvat vârstei.

- Psihologul poate vindeca de complexe?

- În situaţia în care femeia spune „toţi bărbaţii sunt nişte...” şi îi etichetează sau nu are o relaţie pe care şi-o doreşte pentru că e convinsă că nu are dimensiunile modelelor, e o dovadă clară că se evaluează global negativ, că are o problemă cu imaginea de sine. E valabil şi în cazul bărbaţilor.

Cât timp nu ne simţim bine în pielea noastră e greu să găsim pe cineva să ne iubească, pentru că nu ne iubim noi înşine. Psihologul ne poate fi de ajutor să ne acceptăm aşa cum suntem şi să schimbăm ceea ce poate fi schimbat.

Nu am cum să ajung de la 1,63 la 1,70 metri, dar pot face ceva schimbând modul de a gândi şi de a mă raporta la ceilalţi, mă pot face mai plăcută şi astfel voi atrage oameni în jurul meu mai mult decât aş face-o cu dimensiuni standard.

Citit 2914 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.