Evaluaţi acest articol
(4 voturi)
Fii primul care postează comentarii!

Motivul pentru care oamenii merg la terapie, fie ea psihologică, kinetoterapie, dezvoltare persoană, este să îşi amelioreze o suferinţă sau să îşi îmbunătăţească stilul de viaţă. Sunt însă numeroase situaţii când socoteala de acasă nu se potriveşte cu aceea din cabinet, pacientul ajungând la concluzia că nu se potriveşte cu terapeutul, că nu îi poate oferi informaţiile necesare ca să poată fi ajutat, iar terapeutul, că pacientul este ca o oglindă opacă. Astfel, nu se realizează complianţa terapeutică, respectiv acordul, aderarea sau conformarea comportamentală a clientului la mijloacele terapeutice recomandate de terapeut. Aceste schimbări sunt necesare ameliorării stării de sănătate: tratament medicamentos şi/sau nemedicamentos - fizioterapie, consiliere psihologică, un nou stil de viaţă, comportament alimentar, mod de gândire, etc. În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, preşedinte şi fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), complianţa reprezintă un ansamblu comportamental complex, influenţat semnificativ de statutul socio-economic al pacientului, abilităţile personalului terapeutic şi organizarea sistemului terapeutic/de schimbare.

Cauzele necooperării

1. cauze de ordin funcţional - prezenţa barierelor fizice şi psihice
2. negarea problemelor emoţionale, de relaţionare, de sănătate ş.a.
3. teama de manipulare
4. teama de efectele secundare ale schimbării
5. neîncrederea în abordarea respectivă sau în terapeut
6. o relaţie nesatisfăcătoare cu terapeutul
7. experienţe anterioare în care rezultatele intervenţiei au fost sub nivelul aşteptării pacientului
8. dificultate în acceptarea unui "diagnostic" sau a indicaţiilor terapeutice ("temele pentru acasă")
9. neînţelegerea importanţei respectării indicaţiilor terapeutice
10. neînţelegerea indicaţiilor terapeutice - acestea sunt formulate peste nivelul lor de educaţie
11. costul ghidajului/intervenţiei terapeutice

Metode de cooperare

Terapeutul nu poate stabili dacă clientul său va fi sau nu compliant, dar poate să se aştepte la non-complianţă, deci se poate asigura de următoarele aspecte:

1. stabilirea unei relaţii bazată pe respect reciproc
2. instruirea asupra importanţei respectării indicaţiilor terapeutice
3. educarea anturajului
4. indicaţiile terapeutice recomandate vor fi pe cât posibil simplificate, clar formulate
5. verificarea complianţei înainte de a afirma ineficacitatea terapeutică
6. dozarea indicaţiilor terapeutice ("temele pentru acasă")

Citit 591 ori Ultima modificare Vineri, 02 August 2019 12:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.