Amenzi pentru deţinătorii de bancomate

Amenzi pentru deţinătorii de bancomate
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Poliţia Română a intensificat controalele la bancomate, pentru prevenirea furturilor. Controalele au fost organizate pentru a identifica vulnerabilităţile automatelor bancare, modul în care s-a efectuat analiza de risc la securitate fizică şi în care băncile şi prestatorii de servicii de securitate îşi respectă obligaţiile legale din domeniul pazei, protecţiei şi alarmare împotriva efracţiei.

La nivelul întregii ţări, au fost controlate 5.377 de ATM-uri (dintre care aproape 3.000 amplasate în afara unităţilor bancare). Rezultatul verificărilor arată că la majoritatea automatelor, respectiv 98 la sută, au fost implementate măsurile de securitate stabilite prin analiza de risc. În alte cazuri, au fost stabilite măsuri şi termene de remediere a deficienţelor, fiind aplicate 180 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 458.600 de lei (95 factorilor responsabili din cadrul unităţilor, iar 85 prestatorilor de servicii). Spre exemplu, unele ATM-uri verificate nu au avut efectuată analiza de risc la securitatea fizică (40 la sută), măsurile limitându-se la implementarea cerinţelor minimale de securitate.

Testele efectuate pentru stabilirea funcţionării optime a sistemelor de alarmare împotriva efracţiei au condus la identificarea a 35 de situaţii în care sistemele electronice prezentau diferite deranjamente.

De asemenea, au fost constate deficienţe la unii prestatori ai serviciilor de securitate, precum nerespectarea timpilor de intervenţie în zonele rurale. Media timpilor de reacţie a acestora a fost de aproape 11 minute, însă au fost situaţii în care s-au depăşit timpii maximali prevăzuţi de cadrul legal. Astfel, au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale prestatorilor de servicii pentru nerespectarea timpilor de intervenţie.

Citit 2723 ori Ultima modificare Vineri, 02 August 2019 12:33

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.