PROTEST. 10 august, marcat şi la Galaţi (FOTO)
Foto: Iulia Kelt

PROTEST. 10 august, marcat şi la Galaţi (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(82 voturi)

„Pe 10 August ieșim cu toții în stradă așa cum am ieșit anul trecut, când românii din diaspora s-au alăturat fraților lor rămași în țară împotriva unei majorități politice al cărei unic scop a fost să-și scape politicienii corupți de problemele cu legea, mergând până în punctul în care ar fi fost în stare să elimine cu totul infracțiunile din Codurile Penale. Anul acesta ieșim să cerem pedepsirea vinovaților pentru modul în care au ales forțele de ordine conduse de Carmen Dan să se comporte cu românii ieșiți la protest împotriva Guvernului. Ieșim în stradă să le arătăm că nu am uitat cum ne-au încălcat drepturile și cum ne-au umilit!”, este mesajul evenimentului creat pe Facebook şi care ar fi trebuit să-i adune pe gălăţeni în faţa Prefecturii.

În realitate, la protestul organizat astăzi la Galaţi au participat câteva zeci de persoane. „Nu vrem partide de hoţi şi de mafioţi”, „Dreptate, ochi plânşi cer să te vadă!”, „112 Vreau să trăiesc!”, au fost doar câteva dintre mesajele afişate de protestatari. Aceştia au cerut jandarmilor permisiunea de a porni în marş până la Palatul de Justiţie. Forţele de ordine le-au dat voie să se deplaseze, însă numai pe trotuar. Însoţiţi de trei maşini de Poliţie şi una aparţinând Jandarmeriei, protestatarii au mărşăluit prin oraş, un alt autoturism al forţelor de ordine aşteptându-i în zona Trei Star.

Chiar dacă numărul celor care au protestat pe 10 august la Galaţi a fost modest, mesajul lor rămâne cât se poate de real: „Pe 10 August 2018 am văzut cum jandarmii dădeau cu gaze în toate direcțiile, indiferent că în fața lor stătea o femeie gravidă, un copil sau un vârstnic. Am văzut oameni loviți cu bastoanele și alergați pe străzile capitalei, oameni care au ajuns în spitale cu răni deschise de la armamentul folosit de jandarmi, jurnaliști atacați pentru a nu putea surprinde imaginile represiunii aplicate celor care protestau, dar am văzut și oameni care nu s-au dat bătuți și care au continuat să se opună abuzului celor care ar fi trebuit, în realitate, să-i apere, nu să-i lovească.

Cerem ca dosarul 10 August să fie cât mai repede soluționat, cei care au abuzat de funcții să fie pedepsiți prin lege, iar celor cărora li s-au încălcat drepturile să li se facă dreptate!”.

Citit 4062 ori Ultima modificare Luni, 12 August 2019 14:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.