Al 13-lea salariu din învăţământ, în coadă de peşte

Al 13-lea salariu din învăţământ, în coadă de peşte
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Nu ni se răspunde la întrebări”, a declarat liderul gălăţean al FEN, Constantin Ciosu care s-a retras, miercuri, nemulţumit de la discuţiile cu ministrul Educaţiei * Ce va fi cu al 13-lea salariu? *

Sindicaliştii s-au declarat nemulţumiţi de modul în care au decurs ieri negocierile cu reprezentanţii Ministerului Educaţiei. După cinci ore de discuţii, liderul gălăţean al FEN Constantin Ciosu a părăsit sala de şedinţă:

„Nu vrem să ne asumăm nicio măsură, atâta timp cât nu se vor aloca venituri compensatorii pentru oamenii care vor fi disponibilizaţi în toamnă. Până când nu vor lua în calcul acest lucru, nu vom mai negocia nimic”, ne-a declarat Constantin Ciosu, imediat ce a părăsit sala de şedinţă.

Acesta a mai spus că cei de la minister înţeleg prin negocieri doar expunerea deciziilor lor şi că nu existase un dialog între cele două părţi:

„Nu ni s-a răspuns la întrebări. Nu ni s-a spus de ce nu s-au plătit profesorii pentru cea de-a doua sesiune de bacalaureat de anul trecut, în condiţiile în care fondurile au fost prinse în buget”.

„Nu ni s-a răspuns nici la întrebarea dacă anul acesta participarea cadrelor didactice la bacalaureat se va plăti. Nu ni s-a spus dacă se va da al 13-lea salariu”.

„Boc a făcut declaraţia că pe 2010 nu se va da această premiere, ceea ce nu este normal”, a mai spus liderul FEN.

Se dă sau nu al 13-lea salariu?

Deşi nu există deocamdată cadrul legal pentru care să nu se acorde al 13-lea salariu, declaraţia premierului i-a îngrijorat pe sindicaliştii din învăţământ şi pe profesori.

Asta mai ales în condiţiile în care, în municipiul Galaţi, la unele şcoli, angajaţii au şi primit la începutul acestei săptămâni fluturaşii cu sumele care li se cuvin pentru această premiere şi aşteaptă ca pe 22 ianuarie sau cel târziu 25 ianuarie să-şi primească banii.

„În unele unităţi din judeţ, oamenii chiar şi-au încasat cel de-al 13-lea salariu. Te pomeneşti că-i pune să aducă banii înapoi. Cum merg lucrurile la noi, n-ar fi mare lucru”, a mai adăugat Constantin Ciosu.

FEN ameninţă cu declanşarea unor proteste în cazul în care nu va fi dată o ordonanţă de guvern prin care să se asigure plăti compensatorii pentru angajaţii disponibilizaţi, pe perioada unui an sau chiar doi.

Citit 2619 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.