UPDATE. Fata de 11 ani, dispărută vineri, a fost găsită moartă

UPDATE. Fata de 11 ani, dispărută vineri, a fost găsită moartă
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Fata de 11 ani, din localitatea Gura Suții, care vineri nu a mai ajuns acasă de la școală, a fost găsită, duminică, moartă.

Potrivit IGPR, aceasta a fost găsită pe un câmp de pe raza comunei Produlești. „Aceasta prezintă urme de violență. În acest moment polițiștii au un cerc de suspecți”, au precizat reprezentanții IGPR.


Autorităţile din Dâmboviţa se află în alertă începând de vineri, după ce o fetiţă de 11 ani este de negăsit (la ora închiderii ediţiei ziarului - n.r.). Mihaela Adriana Fieraru a plecat de la şcoală după ce a terminat orele, însă nu a mai ajuns acasă, potrivit Digi24.ro.

200 de poliţişti au fost mobilizaţi pentru căutarea copilei, autorităţile folosind şi câini de urmă, drone şi un elicopter în această operaţiuni. În momentul dispariţiei Mihaela Adriana Fieraru era îmbrăcată cu un hanorac cu mânecă lungă şi glugă de culoare bleu, pantaloni roz şi era încălţată cu pantofi sport negri, cu talpă albă. În spate, avea un rucsac de culoare neagră.

Fetiţa are 1,50 metri înălţime, aproximativ 45 de kilograme, ochi căprui şi păr lung, castaniu, potrivit descrierii publicate pe pagina de internet a Poliţiei Române.

Fata, văzută ultima oară pe o înregistrare video

O cameră de supraveghere instalată pe clădirea şcolii a înregistrat-o vineri, la ora 17,19, în timp ce pleca spre casă. Sunt ultimele imagini cu ea înainte să fie reclamată dispariţia. Camera a surprins drumul spre casă până în apropierea locuinţei, la o distanţă de 300 de metri. De atunci, fetiţa nu a mai fost văzută. Familia a aşteptat-o să vină acasă, dar, văzând că Mihaela nu e de găsit, a mers la poliţie, unde a reclamat dispariţia. Este luată în calcul varianta răpirii.

Poliţiştii au început imediat cercetările, iar de atunci ele se desfăşoară fără întrerupere. Duminică, anchetatorii o căutau în localitatea de domiciliu, dar şi pe Drumul Naţional 7, lângă un lan de porumb.

Criminologul Dan Antonescu a declarat pentru postul de televiziune amintit că, potrivit ultimelor modificări legislative, în cazul dispariţiei minorilor se iau măsuri de îndată. Specialistul a enumerat variantele pe care le pot lua în calcul anchetatorii: fetiţa să fi plecat voluntar, să fi fost răpită sau să se fi rătăcit. În astfel de cazuri, anchetatorii trebuie să verifice dacă familia a avut conflicte cu anumite persoane.

Citit 1498 ori Ultima modificare Duminică, 22 Septembrie 2019 18:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.