Evaluaţi acest articol
(10 voturi)
4 comentarii

Festivităţile dedicate pomenirii eroilor neamului, de Ziua Naţională, s-au remarcat printr-un absenteism masiv atât din partea gălăţenilor, cât şi a reprezentanţilor instituţiilor publice din oraş. Ceremoniile, organizate la sectorul dedicat Eroilor din Cimitirul Eternitatea, chiar dacă s-au derulat sub o vreme prietenoasă şi un soare mai mult decât generos, nu au fost bifate decât de câteva zeci de gălăţeni, majoritatea pensionari sau părinţi cu copii, şi de susţinători ai partidelor politice, grupaţi în delegaţii care au participat la depunerea de coroane alături de liderii formaţiunilor şi câţiva parlamentari locali.
Astfel, după prezentarea onorului de către prefectul Dorin Otrocol, a urmat un ceremonial religios susţinut de un sobor de preoţi în frunte cu părintele protopop Eugen Buruiană, după care s-a trecut direct la depunerea de coroane. După Prefectură, Primărie, Consiliul Judeţean, Garnizoană şi asociaţiile de veterani ar fi trebuit să urmeze, conform desfăşurătorului, prezentarea omagiului de către instituţiile şi organizaţiile din cadrul Garnizoanei Galaţi. Surpriză însă, nicio structură din cele militare sau civile, aflate în slujba apărării siguranţei şi ordinii publice din Galaţi nu a fost prezentă pentru a depune coroane, în locul lor reluându-şi defilarea, în calitate de membri ai partidelor politice, mai marii urbei. Ceremonialul s-a încheiat rapid, câteva minute despărţind festivităţile de la Eternitatea de cele organizate pe esplanada de la Potcoava de Aur.

Citit 3515 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Decembrie 2019 16:32

4 comentarii

  • postat de Vica de pe 11 Siret Luni, 02 Decembrie 2019 18:03 95.76.16.*** Link la comentariu
    1
    3

    Nu trebuie minimalizata si abrutizata aceasta zi de sarbatoare a Romaniei, prin scoaterea in decor, a unor personaje ajunse in posturile cheie prin demagogie si manevre mafiote de grup, doar din prostia mamelucilor in cabina de vot!

    Ce si-au pus deoparte, precum harciogii, acoperiti de legile facute de ei, sa le fie de suflet, inapoi nu mai putem da timpul, doar mintea romanului cea de pe urma, la urmatoarele alegeri, venind, dupa, cu legi care sa intoarca inapoi sicietatii, comunitatii, tot ce si-au insusit in mod necinstit!

    Greu de facut asa ceva, increngatura si fratietatea atat de bine sudata, principalii co-participanti fiind chiar amaratii de astazi, visand la firimiturile cazute din barbile imbuibatilor, traind,acum, de pe o zi pe alta, baronii ajunsi in varful piramidei, greu sa mai priveasca in josul nimicniciei lor, inotand inconstient in bulzul umplut cu branza din sudoarea altora!

    Ce credeti ca gandeau acesti imbuibati, cand preotul tinea slujba de pomenire la capataiul eroilor, sau, cel care citea textul de comemorare!?SIC!

    Nu mai visati, asta-i Romania cea adevarata!

    Raportează
  • postat de IC Luni, 02 Decembrie 2019 06:45 86.124.205.*** Link la comentariu
    4
    3

    De ce nu au venit imbracatii in uniformele statului , buna intrebarea ,poate au simtit ca vor trece si ei in alaturi de ceilalti romani , pensie corelata cu salariu (contributia ) si pensionare normala ,eventual similara acelora care au lucrat in gr I ,max 5 ani sub varsta ,de pensionare ,a muritorilor de rand ( da,conditii speciale de pensionare numai pentru luptatorii din teatrele de operatii .... nu si pentru aceia care-i gazeaza pe romani ).

    Raportează
  • postat de Tara noastra Romania Duminică, 01 Decembrie 2019 23:09 89.137.136.*** Link la comentariu
    3
    23

    Lumea nu a mai venit ca sa nu mai vada pe unii falsi si ipocriti pe acolo si care unii dintre ei au mainile patate de sangele tinerilor ucisi in 1989 si 1990. Ati distrus , jefuit tara si ati vandut toata tara si acum va afisati pe acolo ca mari cinstiti si moralisti. Unii de acolo sa plece ca nu au ce cauta si sunt o rusine pt tara si neam. Sa stea acolo cei demni si cinstiti care au tinut cu tara si cu poporul si care au facut bine. Lasati in urma o tara fara teren agricol, fara paduri si cu toate resursele strategice a tarii vandute la straini si tot profitul se duce in tarile respective. Oficial Romania are 4,5 milioane saraci. La multi ani Romania!

    Raportează
  • postat de macarie banu Duminică, 01 Decembrie 2019 22:19 95.76.17.*** Link la comentariu
    3
    13

    ha,ha,ha...oare de ce?!!!...chiar asa....se intreaba,cumva, cei care........hai sa lasam......e mai usor........oare de ce?!!!!

    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.