Spectacol din inimi pentru inimi

Spectacol din inimi pentru inimi
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

Am avut convingerea din postura de reporter, dar mai ales de spectator prin ale cărui vene curge sânge de empatic, că toţi cei prezenţi marţi, 3 decembrie, pe scena Teatrului Naţional de Operă şi Operetă "Nae Leonard" Galaţi, nu doar că împărtăşesc aceleaşi dorinţe şi nevoi sufleteşti ca şi noi, dar au învăţat să o facă mai intens. În cadrul spectacolului "Simţim la fel", am văzut oameni frumoşi, talentaţi şi, mai ales, vii. Momentele lor, pe scenă, mai scurte sau mai lungi, au reuşit să ajungă acolo unde şi-a propus organizatorul, Asociaţia Persoanelor cu Handicap "Sporting Club" Galaţi, la inima publicului.

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi a fost marcată la Galaţi printr-un spectacol dedicat acestor oameni speciali. Pe scenă au urcat, rând pe rând, "Happy Wheelchairs", Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu" Tecuci, Şcoala Specială "Emil Gârleanu", Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Pufan", Ansamblul folcloric "Dor de tei" - primul ansamblu de amatori din Galaţi, Grupul Liceului de Arte "D. Cuclin", secţia coregrafie, "Unit Squad-1 cu Missy Elliot", care au debordat de energie, încântând publicul atât cu dansuri moderne, cât şi cu dansuri populare.

De asemenea, poetele Georgiana Necula, membră "Sporting Club", şi Alina Simona Dragromir au recitat cu emoţie poezii pentru suflet. Au cântat, răvăşind publicul, "Voceschool", Asociaţia Surzilor - filiala Galaţi, Şcoala Gimnazială Specială "Constantin Păunescu" Tecuci şi "Voces Freedom".

La capitolul actorie, micii şi marii actorii ai Şcolii Gimnaziale Speciale "Constantin Păunescu" din Tecuci şi cei ai Liceului Tehnologic "Simion Mehedinţi" au strălucit în cunoscute piese de teatru.

Prezentatoarea, inconfundabila Angela Baciu, poetă, prozatoare şi publicistă, a simţit alături de cei pe care i-a invitat pe scenă, oferind împreună publicului clipe de neuitat izvorâte din "iubirea ce nu se isprăveşte nicicând", după cum se intitulează una dintre poeziile sale.

Din partea Asociaţiei Surzilor - filiala Galaţi, interpreta Lenuţa Lungu i-a ajutat pe cei care trăiesc în tăcere, prin limbaj mimico-gestual, să participe la multitudinea de conexiuni care au fost create între spectatori şi artişti.

Un spectacol autentic şi intens ovaţionat, despre şi cu oameni speciali.

Citit 2648 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Decembrie 2019 18:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.