De la alimente, vopsele şi combustibili, şi până la îmbrăcăminte şi materiale de construcţii, cânepa este folosită peste tot. Însă, una dintre cele mai uimitoare proprietăţi ale sale, este aceea că poate curăţa solul de contaminanţi radioactivi şi metale grele, redându-i astfel fertilitatea.
Tehnologia de decontaminare a solului cu ajutorul cânepii este cunoscută în literatura de specialitate sub numele de fitoremediere. Practic, rădăcinile cânepii pătrund adânc în solul contaminat absorbind substanţele chimice dăunătoare, pe care le depozitează în frunze şi tulpini. Ulterior recoltării, cânepa respectivă va fi utilizată drept combustibil, pe post de termoizolant în construcţii, sau pentru producţia hârtiei.
Cea mai faimoasă utilizare a cânepei în acest sens este cea din cazul dezastrului produs de accidentul nuclear de la Cernobîl. Terenurile aferente au fost cultivate pentru o lungă perioadă de timp cu suprafeţe întinse de cânepă, în scopul decontaminării.