UPDATE. Locomotivele CFR pică pe capete

UPDATE. Locomotivele CFR pică pe capete
Evaluaţi acest articol
(22 voturi)

Epopeea CFR-ului continuă. După ce joi au fost probleme cu locomotivele trenului spre și dinspre Iași, sâmbătă a venit rândul celui de Brașov. La Timișul de Sus, cu vreo jumătate de oră înainte de sosirea la destinație, călătorii trenului 1732 au fost anunțați că locomotiva acestuia s-a defectat, iar durata de remediere a situației va fi de la "jumătate de oră în sus". Din fericire, călătorii au putut fi preluați de trenul ce venea dinspre București în direcția Sibiu. Rămâne de văzut dacă nu vor fi probleme și la întoarcerea spre Galați, perechea trenului 1732 urmând să plece din Brașov la ora 17.30.

Foto: Iulian Baciu

Într-o singură zi şi la un singur drum dus-întors cu trenul, pe ruta Galaţi - Iaşi, gălăţeanul Costică Panaite a avut ghinionul ca amândouă locomotivele să se defecteze, una chiar la plecarea spre Iaşi, iar cealalată aproape de sosirea în Galaţi. Pe lângă situaţia în sine, care arată încă o dată cât de vechi este mare parte din materialul rulant al CFR Călători, gălăţeanul a fost deranjat de faptul că nimeni nu le-a prezentat scuze călătorilor, care au fost nevoiţi să stea peste două ore în frig, până la remedierea defecţiunilor.

"În ziua de 30 ianuarie, am făcut o excursie de o zi, cu trenul, la Iaşi. Dimineaţa, trenul Galaţi - Cluj-Napoca (care trece prin Iaşi) trebuia să plece la 6,29. După vreo 15 minute de aşteptare în gară, ni s-a spus că locomotiva e defectă şi nu poate asigura încălzirea, aşa că am aşteptat altă locomotivă. Am plecat din Galaţi la 7,16, cu o întârziere de circa 50 de minute, care s-a păstrat pe tot drumul până la Iaşi. La întoarcere, toate bune, trenul care venea de la Cluj spre Galaţi a sosit şi a plecat la timp, nu au fost întârzieri... până în apropiere de Vameş, unde, în jurul orei 22,00, s-a defectat din nou locomotiva. S-a oprit şi căldura în vagoane şi am aşteptat în frig până la miezul nopţii, când a venit o nouă locomotivă. Aşa că am ajuns în Galaţi la ora 1,02, cu două ore mai târziu decât trebuia. Când se întâmplă de două ori într-o zi, cu acelaşi tren, îţi pui un mare semn de întrebare", ne-a spus Costică Panaite, care a menţionat şi faptul că "personalul CFR Călători din tren ne-a explicat că s-au defectat locomotivele, dar nimeni nu a prezentat scuze pentru situaţia creată".

Purtătorul de cuvânt al CFR Călători nu a putut fi contactat până la închiderea ediției.

Citit 10210 ori Ultima modificare Joi, 06 Februarie 2020 01:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.