E nevoie de 5 ore de sport la ciclul primar

E nevoie de 5 ore de sport la ciclul primar
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Senatul dezbate zilele acestea un proiect de lege care prevede ca elevii de clasele I-IV să aibă obligatoriu 5 ore de educaţie fizică pe săptămână *

Cadrele didactic gălăţene privesc cu scepticism această iniţiativă legislativă propusă de PDL, atâta vreme cât nu se explică în mod clar ce presupune această schimbare. Deocamdată, proiectul de lege a trecut cu aviz favorabil de Camera Deputaţilor şi se află în dezbatere în Senat.

„S-ar ajunge la 27 de ore pe săptămână, la clasa a IV-a”

„E nevoie de mişcare şi de aerisirea programei. Dar dacă nu se reduce din programă, se aglomerează inutil orarul. Un elev de clasa a IV-a are maxim 24 de ore pe săptămână. Dacă se adaugă cele trei ore de educaţie fizică în plus (elevii de la ciclul primar au deja două) s-ar ajunge la 27 de ore pe săptămână, la clasa a IV-a. Ar însemna ca trei zile pe săptămână să aibă câte cinci ore şi alte două zile să-i ţii şase ore la şcoală”.

„Ar trebui regândită toată programa. Se fac în prezent lucruri prea complicate pentru elevii de ciclul primar, care intră la gimnaziu deja obosiţi şi stresaţi de şcoală”, ne spune o învăţătoare de la Şcoala Nr. 12.

Alt cadru didactic a ridicat o altă problemă: lipsa sălilor de sport. „E foarte bună ideea cu mai multe ore de sport. Dar ar trebui să se creeze şi condiţii. Să avem sală şi materiale. Altfel nu are niciun rost să-i alergi pe copii în jurul şcolii. Se plictisesc”.

„Cu sănătatea unei naţii nu este de joacă”

Inspectorul de educaţie fizică Emilian Pătru susţine că şi dacă s-ar face în plus peste actuala programă orele de educaţie fizică sunt binevenite.

„Sportul nu încarcă programul. Dacă aţi vedea câte probleme de sănătate au aceşti copii ţinuţi mai mult în faţa calculatoarelor şi în bănci, v-aţi speria. Obezitate, stern înfundat, platfus, cifoze, lordoze şi alte deficienţe ale coloanei vertebrale. Copii de 70-80 de kilograme la clasa a VII-a. Cu sănătatea unei naţii nu este de joacă”, spune inspectorul de specialitate.

Acesta a mai adăugat că o recentă strategie a ISJ Galaţi vine în întâmpinarea acestei iniţiative legislative: „Şcolile au primit recomandarea oficială din partea conducerii ISJ să aibă ca opţional la clasele I-IV ore de sport”, a mai spus Emilian Pătru.

La ciclul primar - cea mai mare nevoie de mişcare

Inspectorul de la învăţământul primar, Teodor Ştefănică, ne-a declarat că nu cunoaşte ce conţine exact proiectul legislativ, dar susţine că mişcarea instituţionalizată e mai mult decât necesară pentru elevii din clasele mici:

„Particularităţile de vârstă de la clasele I-IV impun o nevoie mai mare de mişcare decât pentru toate celelalte categorii de elevi. Dacă lucrurile s-ar face cum trebuie, iniţiativa ar fi binevenită”, crede Teodor Ştefănică.

O intenţie de a introduce mai multe ore de sport pe săptămână pentru elevii de la liceu a avut anul trecut şi fostului ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

După ce a scos o oră pe săptămână din programa elevilor de liceu, nu a mai apucat să pună la loc orele de participare opţională a elevilor la diferitele echipe sau ansambluri sportive ale şcolii.

Ca urmare, iniţiativa ei a murit în faşă. Sperăm că nu la fel se va întâmpla şi cu această a doua încercare.

Citit 1290 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.