S-a stins din viaţă profesorul şi directorul Vasile Turcu

S-a stins din viaţă profesorul şi directorul Vasile Turcu
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

A plecat dintre noi de curând la cele veșnice unul dintre cei mai devotați dascăli ai școlii românești, profesorul și directorul Vasile Turcu din comuna Umbrărești, județul Galați. S-a născut la 28 mai 1950 în comuna Gohor, în condițiile grele ale sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial și a foametei din 1946-1947. Pasionat de carte, începe studiile primare în școala Gohorul de Sus, iar clasele V-XVIII la Şcoala nr. 1 Gohor. În 1965, intră prin concurs la Liceul nr. 1 din Tecuci, după bacalaureat se înscrie la Facultatea de Matematică din Iași și, în timpul studiilor, ocupă un post de necalificat la Școala Condrea, comuna Umbrărești, județul Galați. În 1970, intră la Institutul Pedagogic din Galați, Facultatea de Matematică, cursuri de zi, după care se transferă la Școala Gimnazială nr. 2 Umbrărești (astăzi „Sfântul Stelian"). În timp scurt a dobândit, prin cursuri la București, calitatea de radioamator emisie recepție, apoi a urmat stagiul militar termen redus la Școala de ofițeri în rezervă Bacău, fiind pasionat de electronică și informatică. A obținut toate gradele didactice și examenele de perfecționare și a început activitatea publicistică în revistele de specialitate. A fost propus de către ISJ Galați ca membru în Consiliul de evaluare națională. În 2012, promovează Concursul de selecție pentru constituirea Corpului național de experți în management educational. A fost consilier local comunal în patru mandate, dar și consilier parohial al Bisericii Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt din Umbrărești Deal. Se pensionează în septembrie 2016, având o vechime de 48 de ani ca profesor și 27 ani ca director, ceea ce constituie o performanță.

Că publicist și gazetar a inițiat foaia de informație locală Buletin de Umbrăresti și revista Viața Şcolii Sfântul Stelian. A publicat numeroase articole în Tribuna învățământului, în Școala gălățeană, în Gazeta matematică (probleme de matematică pentru clasele V-VIII), în cotidianul Viață liberă, în revista Dunărea de Jos, în ziarul tecucean Observator. 

A activat ca membru fondator al Asociației cultural filantropice "Ion T. Sion" din Umbrărești, participând trup și suflet la toate evenimentele culturale, spirituale, filantropice ale comunității umbrăreștene. Aceeași asociație l-a propus pentru titlul de cetățean de onoare post mortem al comunei Umbrărești, ca gest de recunoaștere minimă a meritelor pe multiple planuri ale unui om de bun simț, nobil, complex, modest, harnic, cu caracter autentic românesc, pildă de dăruire pe altarul şcolii românești. El ocupă un binemeritat loc de cinstire în galeria iluştrilor dascăli locali precum învățătorii Vasile Teleoacă, Nichifor Ion, Nicolae Grigoraș, Zugravu Ștefan, profesorii Ion T. Sion, Bosoi Costel.

Ne va fi sigur dor de felul firesc de a fi al dânsului și de tinerețea lui spirituală și creatoare, de plus valoare demnă de urmat de posteritate. 

Citit 2307 ori Ultima modificare Marți, 07 Aprilie 2020 21:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.