Produse contrafăcute şi expirate, pentru Paştele gălăţenilor

Produse contrafăcute şi expirate, pentru Paştele gălăţenilor
"Foame" mare în rândul comercianţilor. Peştele a fost confiscat în cantităţi mari
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Alimente expirate şi numeroase tipuri de mărfuri, de la lumânări la produse de patiserie fără documente de provenienţă, au fost găsite de poliţişti la zeci de comercianţi din Galaţi, în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Cea mai mare amendă a primit-o o pescărie, de unde au fost confiscate aproape 400 de kilograme de peşte. Nu puţini au fost cei prinşi că nu foloseau casele de marcat.

Controalele făcute de poliţie şi autorităţile sanitar veterinare în zilele premergătoare Paştelui au arătat clar că negustorii nu s-au dat în lături de la nimic pentru a-şi recupera pagubele produse de scăderea vânzărilor pe perioada stării de urgenţă. Profitând de nevoia oamenilor de a pune pe masă tot ce trebuie, au scos pe tarabe şi alimente al căror termen de valabilitate expirase şi tot felul de bunuri pentru care nu aveau acte de provenienţă ori pe care le vindeau "la negru", fără a mai emite bonuri. Nu mai puţin de 73 de societăţi comerciale şi 174 de persoane fizice au fost verificate, controalele soldându-se cu un dosar penal pentru evaziune fiscală şi unul pentru comercializare de produse contrafăcute, dar şi cu 78 de amenzi, în valoare totală de 374.500 de lei, acolo unde comercianţii au uitat de bonurile fiscale, au vândut bunuri fără acte sau au scos pe tarabe alimente al căror termen de valabilitate expirase.

"Au fost confiscate 508 kg de pește, 900 de lumânări, 360 de candele, precum si legume, fructe și produse de patiserie, valoarea totală a acestora fiind de 42.154 de lei. Totodată, a fost confiscată suma de 15.150 de lei, rezultată din neevidențierea încasărilor în casele de marcat electronice fiscale", a precizat cms. şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi. 

Evaziune cu peşte

Floriile nu au fost foarte profitabile pentru una dintre pescăriile controlate, de unde au fost confiscate 390 de kilograme de peşte, după ce poliţiştii au constatat că administratorii nu aveau acte de provenienţă pentru marfa cu care se aprovizionaseră în speranţa că vor scăpa rapid de ea. În evidenţele contabile nu au fost găsite documente care să ateste legalitatea tranzacţiilor, motiv pentru care a fost aplicată o amendă de 30.000 de lei. Peştele a fost confiscat, iar reprezentantul legal al societăţii a fost pus sub acuzare pentru evaziune fiscală.

Citit 5066 ori Ultima modificare Sâmbătă, 25 Aprilie 2020 19:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.