Mărţişoare ecologice contra maculatură

Mărţişoare ecologice contra maculatură
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Astăzi, începând cu ora 11.00, în Sala Mare a Consiliului Judeţului Galaţi, elevii Colegiului Naţional „Alexandru Ioan Cuza” vor împărţi mărţişoare ecologice, confecţionate chiar de ei, iar în schimb vor primi maculatură.

Acţiunea se va desfăşura în Sala Mare a Consiliului Judeţului din strada Eroilor, în cadrul Programului Naţional „Şcoli pentru un viitor verde”, program care se adresează tuturor şcolilor şi grădiniţelor din România, în intenţia de a informa şi a conştientiza preşcolarii, elevii, cadrele didactice, părinţii şi comunităţile locale în legatură cu problemele actuale de ecologie.

Programul educaţional, în cadrul căruia se desfăşoară şi un concurs naţional, beneficiază de un parteneriat al şcolilor româneşti cu Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, cu sprijinul Ministerului Mediului şi Pădurilor.

De asemenea, sunt implicate în proiect: Institutul de Geografie al Academiei Române, Societatea de Geografie din România şi Societatea Ornitologică Română. Din judeţul nostru s-au înscris peste 120 de unităţi de învăţământ.

Ajutoare alimentare europene

Consilierii judeţeni au aprobat distribuirea stocurilor de produse alimentare existente în judeţ şi către persoanele defavorizate care au devenit eligibile  ulterior întocmirii listei finale transmise Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură Galaţi.

Alimentele vor fi distribuite datorită Planului anual European de furnizare Ajutoare alimentare în beneficiul persoanelor cele mai Defavorizate (PEAD - 2009), care se derulează printr-o Hotărâre de Guvern de anul trecut, care a stabilit categoriile de beneficiari de ajutoare alimentare.

Consiliul Judeţului are rolul de a primi, gestiona şi distribui ajutoarele alimentare către primării, care la rândul lor distribuie efectiv ajutoarele.

Cine primeşte ajutor de hrană

Au beneficiat de ajutor şi vor beneficia în continuare şi alţi cetăţeni cu mijloace de subzistenţă modeste.

Hotărârea de Guvern stabileşte beneficiarii ajutoarelor: familiile şi persoanele singure cu venit minim garantat, şomerii, pensionarii care primesc  sub 400 lei pe lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.

Au fost peste 80.000 de beneficiari

În judeţul Galaţi, între septembrie şi decembrie 2009 s-au distribuit către cele 65 de primării ale judeţului: 1.272,800 tone făină şi 359,040 tone zahăr, pentru un număr de 82.658 persoane de pe listele finale din judeţ,  întocmite la 30.06.2009.

Se vede că, între timp, sărăcia n-a bătut pasul pe loc, alţi gălăţeni îngroşând astfel rândul celor care au nevoie de ajutor.

Deşi bătaia de cap revine Consiliului Judeţului şi primăriilor, iar răspunderea generală Guvernului, să nu uităm că banii sunt europeni (deci şi ai noştri, în parte…), astfel încât primarii nu trebuie să-şi facă vreun capital politic de pe urma distribuirii, nici să o condiţioneze în vreun fel!

Citit 943 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.