Atelier de ornitologie pentru copii nevăzători

Atelier de ornitologie pentru copii nevăzători
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Asociaţia Club Sportiv Tandem Arena organizează mâine, 19 august, începând cu la ora 9,30, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii din Galați, un atelier de ornitologie pentru copii cu deficiente de vedere din oraș.

"Atelierul va avea loc cu un număr limitat de copii (4-5) de vârste între 10 şi 18 ani, care să înțeleagă cerinţele specifice stării de urgentă şi un număr foarte mic de însoțitori. Mergem cu copiii în foișor și timp de o oră le povestim despre păsări lucruri interesante, ascultăm ciripituri, pipăim materiale tactile. A doua parte a atelierului constă într-un antrenament audio pentru a identifica cântecul păsărilor. Se vor prezenta şi discuta tipuri de cântece, triluri, sunete de avertizare. În a treia parte a atelierului, vom face o plimbare în parc, într-o zonă puțin zgomotoasă şi vom continua să ascultăm şi să identificăm cântecele păsărilor", explică Gilbert Iscu, reprezentant al Asociaţiei Club Sportiv Tandem Arena, care implementează proiectul "Ciripituri în natură" finanțat de Fundaţia Orange.

Citit 1620 ori Ultima modificare Marți, 18 August 2020 18:48

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.