Un cântec, un ciripit, o pană, un fulg. O pasăre care aduce bucurie şi încântare, dând viaţă văzduhului. Pentru noi, oamenii obişnuiţi, dotaţi cu cele cinci simţuri, sunt lucruri obişnuite, perceptibile. Pentru copiii cărora lumina zilei şi ale ei culori şi forme le-au fost însă prohibite, experienţa cunoaşterii fiinţelor înaripate este o chestiune specială, la care nu pot avea acces decât prin puterea minţii şi ajutându-se de celelalte simţuri. Proiectul unei asociaţii vine în sprijinul micuţilor şi adolescenţilor pentru a-i face să cunoască natura.
Nu ştiu de unde vine ciripitul, de unde se trage fâlfâitul de aripi care taie văzduhul ca nişte lame fine, cui aparţin trilurile care vin de undeva, de sus. Sau de unde vine ouşorul de la micul dejun, pana din pernă, ori cotcodăcitul din ogradă, pentru cei care au şansa unei vieţi la ţară. Pentru ei, experienţa legată de lumea necuvântătoarelor care populează cerul depinde mult de imaginaţie, dar şi de ocaziile care li se oferă de către cei din jur pentru a cunoaşte, cu celelalte simţuri, minunile înaripate. Pentru fiecare copil cu deficienţe de vedere, cunoaşterea a tot ce înseamnă natură este o provocare, un privilegiu, de care noi toţi ceillaţi ne bucurăm liber şi necondiţionat. Pentru a-i ajuta să simtă păsările şi libertatea pe care o simbolizezaă acestea, Asociaţia "Club Sportiv Tandem Arena", în parteneriat cu Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Galaţi i-au atras în lumea necuvântătoarelor înaripate pe câţiva copii speciali din judeţul Galaţi, în cadrul unui proiect menit să le dezvolte cunoaşterea şi legăturile cu lumea exterioară, pe care nu pot percepe în mod obişnuit.
Emoţia unui fulg
Ar fi greu, poate, pentru noi, să ne imaginăm emoţia vecină cu teama pe care un copil care nu a atins o pasăre în viaţa lui, la vârstă şcolară, o simte când are în palme un fulg sau o pană. Aşteptându-se parcă să prindă viaţă, să ciripească sau să îl ciupească de degeţele, copilul nevăzător începe, în acest fel, relaţia cu ceea ce înseamnă pasăre.
"E moale. Aşa este puiul de găină, am ţinut odată unul în mână, foarte puţin. Era mic şi pufos. Am trecut în clasa a şasea, iar materia mea preferată nu este biologia, ci istoria. Vreau să mă fac actor!", mărturiseşte Cătălin, un puşti isteţ foc, venit de la Cudalbi ca să ia contact cu universul păsărilor, în momentul în care face cunoştinţă cu fulgul şi pana. Ca el, fiecare copil atras în proiectul de învăţare a ceea ce înseamnă ornitologie, îşi pune la lucru propria inteligenţă, imaginaţia şi bagajul de cunoştinţe acumulat în cei câţiva anişori de viaţă şi de şcoală primară, ca să prefigureze zborul, pasărea şi rolul ei în natură.
La 13 ani, cu o pană de vânturel în mânuţa subţire, Andreea este originară din Costache Negri, dar este elevă în clasa a şaptea la Şcoala "P.P. Neveanu" din Galaţi. "Am mai ţinut o singură dată în mână o porumbiţă. Era moale, dar îi cădeau penele. Am mai avut demult, un cocoş acasă, care mă trezea dimineaţa, când se urca pe gard şi cânta. Nu ştiu cum arăta", spune emoţionată fetiţa. Este pasionată de desen şi, deşi i-ar plăcea să deseneze o pasăre, tot ce ştie despre înaripate nu poate fi, deocamdată, transpus în creion, pe o foaie de hârtie. Cu toate acestea, în mintea ei şi-a făcut deja o imagine, comparând ceea ce acum descoperă cu simţurile tactile, cu ceea ce îi place să deseneze cel mai mult: rochiile. "Dacă ar fi să compar o pasăre cu ceva, aş compara-o cu o rochie de primăvară. Fină, vaporoasă, veselă!", ne mărturiseşte copila în timp ce degetele ei fac cunoştinţă cu penele unui uliu.
Ajutor prin implicare
Simţul tactil nu este singurul mijloc prin care copii cu deficienţe de vedere îl au la îndemână ca să cunoască ceea ce îi înconjoară. Cei care implementează proiectul "Ciripituri în natură finanţat de Fundaţia Orange prin programul „Lumea prin Culoare și Sunet”, cel mai mare fond de finanțare dedicat persoanelor cu deficiențe de vedere/auz din România, au avut în vedere ca micuţii să poată cunoaşte păsările nu doar după formă şi textură. Copiii implicaţi în acest atelier au ocazia să înveţe a recunoaşte păsările după ciripit şi tril, învăţând astfel, de exemplu, că sunt zburătoare cu adevărat măiastre în ale cântecului, sau cum sună trilul unei necuvântătoare aflate în pericol, ori care să pregăteşte să-şi atace prada. Chestiuni pe care văzătorii, în general, le ignoră de cele mai multe ori, considerându-le ceva cuvenit şi banal. Pentru ei, copiii cu deficienţe de vedere, viitori adulţi, descoperirea naturii şi integrarea în mediul înconjurător cu tot ce cuprinde el, depinde mult de sprijin, educaţie şi susţinere.
