Venirea pe lume a unui copil este întotdeauna o binecuvântare, dar sunt unele momente când partenerii nu înțeleg sau se tem de această binecuvântare, și o folosesc în scopuri negative. Psihologii au identificat mai multe ipoteze în care unul dintre parteneri alege ”subterfugiul” nașterii unui copil cu speranța că acesta îi va fi sprijin în rezolvarea problemelor din relația de cuplu.
Oamenii sunt, prin natura lor, diferiți, așa că nu există relație în care să nu existe diferențe de opinie, de abordare, de sentimente și viziuni. Totul poate fi gestionat prin comunicare și o sumă de compatibilități necesară bunei funcționări, însă acolo unde aceste bariere sunt depășite, iar relația devine toxică, menținerea pe termen lung devine o chestiune extrem delicată. Un copil este soluția aleasă, din păcate, de multe cupluri ca așa-zisă variantă salvatoare, fără a ține cont nu doar că relația se va degrada progresiv odată cu apariția unor noi statuturi si responsabilități, dar și că viața celui mic va fi intoxicată de problemele deja existente. Potrivit psihologului Andra Tănăsescu, există cel puțin cinci scenarii în care unul dintre parteneri alege să dea naștere unui copil pentru a-l încătușa pe celălalt sau în speranța ca doar așa mai poate fi iubit de celălalt sau îl va revedea.
Care sunt problemele care apar
1. Relația este deja distrusă, iar un copil o va distruge de tot! ”Oricine își imaginează că poate repara o relație stricată făcând un copil se înșeală. Dacă relația nu este una plină de iubire, înțelegere și echilibrată, odată ce va veni copilul pe lume se va deteriora de tot! Mai ales dacă unul dintre parteneri nu și-a dorit cu adevărat să aibă această responsabilitate în viață. Presiunea pe care o poate aduce un copil nedorit este puternică și, în final, cineva va claca și se va face dispărut”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
2. Copilul va suferi și ulterior poate chiar se va îmbolnăvi! ”Copilul făcut cu intenția de a lega partenerul de noi este un copil care vine din start cu o povară enormă, greșită și disfuncțională. A îi insufla copilului această „resposabilitate" de a ne salva relația este unul dintre cele mai dăunătoare lucruri pe care i le putem face. Copilul vine, în felul acesta, cu misiunea de a salva relația părinților sau chiar pe unul dintre aceștia. În acest fel, copilului nu i se va permite să își trăiască propria viață, până ce nu își va „împlini destinul". Iar dacă planul eșuează, cel puțin unul dintre părinți va disprețui copilul (la nivel inconștient, în majoritatea cazurilor) și îl va respinge, acesta devenind o amintire constantă a eșecului de a salva căsnicia”, consideră specialistul.
3. Cel mai probabil se va încheia cu abuz, șantaj, infidelitate sau divorț. ”Cele mai multe cazuri de acest fel ajung să se încheie prost, pentru că partenerul „șantajat" printr-un copil se simte presat să fie sau să facă ceva ce nu își dorește; mai devreme sau mai târziu va claca. Din nevoia de a se elibera, va căuta consolare în afara relației, ori își va manifesta furia și revolta în familie. Astfel, șansele sunt mari ca persoana respectivă să recurgă la abuzul fizic sau verbal orientat ori către copil, ori către soție sau chiar către ambii. Alteori, va recurge la infidelitate, șantaj, lucruri care, în cele mai multe cazuri, se termină cu un divorț greu”, declară Andra Tănăsescu.
4. Copilul va simți că nu este dorit, ci doar o marionetă folosită pentru a atrage atenția partenerului. ”Copilul nu își va găsi locul în familie ca fiu/fiică al/a părinților, pentru că de fapt nu a fost adus pe lume cu această intenție. Mereu se va simți marginalizat, exclus, gelos pe unul dintre părinți și furios pe cel care îl folosește ca marionetă de șantaj. Toate aceste lucruri pot duce la scăderea stimei de sine, dificultăți în a-și găsi propriul sens în viață, lipsă acută de afecțiune, tipare comportamentale agresive sau evitante sau chiar suicid”, continuă specialistul.
5. Atenția va rămâne pe reacția partenerului, nu pe copil. ”Dacă scopul concepției copilului este de a atrage atenția partenerului și de a îi reînvia interesul față de propria persoană, nevoile copilului pot fi neglijate și omise. Lucrul asta poate naște în cel mic conflicte puternice de devalorizare, inadaptare, neacceptare de sine (dacă nici de părinți nu este acceptat, e evident ce poate simți copilul), senzația că este nedorit sau că este ceva greșit la el/ea. Așadar, ignorarea sa se poate transforma în atașamente foarte puternice sau într-o respingere foarte puternică a familiei și a celorlalți”, conchide psihologul Andra Tănăsescu, vicepreședinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI).
(articol realizat din surse online)
