Povestea şi tristeţea scafandrilor grei

Povestea şi tristeţea scafandrilor grei
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O discuţie cu domnul Vasile Cosma, prim administrator al SRL-ului „Grup scafandri grei – Galaţi”, nu poate fi decât benefică pentru cei interesaţi şi importantă pentru cei măcinaţi de iluzia că în această lume nu se mai întâmplă nimic.

În această lume se poate petrece orice care să necesite intervenţia scafandrilor grei, dar nimeni nu mai crede în posibilitatea unor evenimente catastrofale, fiecare consideră că are viaţa la unghia mică, fiecare se erijează în alfa şi omega acestei întâmplări extra/terestre fără început şi sfârşit: viaţa.

„O meserie periculoasă, unde nu au ce căuta cei fricoşi”

„A fi scafandru greu însemnează a practica o meserie, poate cea mai grea meserie de pe planetă. Apa nu poate ţine pe oricine. Dar, când e vorba de sub/apă, totul devine mai greu, totul se complică direct proporţional cu problema de rezolvat, cu delicateţea intervenţiei, cu timpul şi vremea execuţiei, cu pretenţiile celor de pe mal, cu mofturile şi tâmpeniile celor care habar nu au despre ce este vorba în propoziţie, însă îşi dau cu părerea şi mai mult ne încurcă decât să ne ajute în demersurile şi intervenţiile noastre” – zice domnul Cosma, administratorul ultimului grup de scafandri grei din Galaţi şi din România.

Vasile şi Alin Cosma – tată şi fiu, prim şi viceadministrator, doi curajoşi scafandri grei, care ar da orice să nu fie nevoie de munca lor – consideră că a fi scafandru greu e una dintre cele mai periculoase meserii de pe pământ, unde nu au ce căuta cei fricoşi, unde trebuie să fii perfect sănătos fizic şi psihic, unde trebuie echilibrare din toate punctele de vedere.

„Fără să vezi,  să baţi cu ciocanul sub apă”

„La înfiinţarea firmei, în anul 2000, aveam 22 de angajaţi. Acum nu mai am decât 5. Cu aceşti oameni am trecut prin cele mai cumplite momente din exercitarea acestei meserii. Am intervenit/lucrat în apele Dunării şi în apele Mării Negre, în operaţiuni diverse: verificarea sistemului de propulsie a navelor, etanşarea găurilor de apă, curăţarea operei vii, ranfluarea epavelor, recuperarea cadavrelor din urma catastrofei pachebotuluiMogoşoaia şi transportarea lor la locul de identificare, participarea la „catastrofa” Rostock, 15 operaţiuni de recuperare din fluviul Dunărea a multor barje, şlepuri, cargouri etc.

Aveam 26 de ani, puneam toată pasiunea pentru această meserie şi consideram că profesia fără vocaţie şi pasiune nu poate exista. „Strămoşii” noştri au dezamorsat mine şi bombe submarine după ultimul război mondial, au fost utili în construirea podului de la Giurgeni-Vadul Oii, la montarea blocurilor de beton sub apă, acolo unde li s-a cerut ingeniozitatea, în realizarea unor cheuri din Agigea, în diverse alte construcţii hidrotehnice din România.

Orice s-ar spune, nu este uşor să baţi cu ciocanul sub apă, chiar dacă nu vezi nimic” – povesteşte domnul Vasile Cosma, aparent vesel, dar trist pentru că această meserie este pe cale de dispariţie în condiţiile în care statul şi autorităţile locale nu se mai implică în iniţierea de cursuri pentru calificarea scafandrilor grei şi autonomi, nu mai sprijină financiar nici un demers în acest sens. Se spune că doar instituţiile militare se mai ocupă de aşa ceva.

"Am fost născut în Smulţi, cu un iaz în ogradă"

Scafandrii domnului Vasile Cosma se folosesc de două şalupe echipate corespunzător. Adâncimea maximă la care pot acţiona este de 40 de metri. Costumul de scafandru greu este, într-adevăr, foarte greu: cască cu guler din cupru,, bocanci metalici, două greutăţi din plumb (lesturi, cum li se spune, pentru uşurarea scufundării), tubul pentru oxigen (cu alimentare de la suprafaţă), plus cabluri pentru legături telefonice etc.

Practicarea acestei meserii este foarte riscantă. "Odată, pentru că luasem un antibiotic şi am îndrăznit să intru în apă, m-am ales, după executarea intervenţiei, cu inima mărită, cum spun medicii" - povesteşte Vasile Cosma.

Gheorghe Buhoci, Viorel Munteanu, Lucian Sirotenco şi Vasile Neculai se numără printre scafandrii grei renumiţi şi apreciaţi de către beneficiarii serviciilor lor.

"De ce practic meseria de scafandru greu? Pentru că-mi place, pentru că am avut norocul să fiu născut cu un iaz în ogradă. Este firesc să-mi pară rău de dispariţia acestui gen de activitate, mai ales că am pus tot sufletul şi toată pasiunea în exercitarea meseriei, chiar dacă, uneori, mi-a fost şi teamă, chiar dacă am acţionat în locuri invizibile, pline de capcane şi neprevăzut" - conchide Vasile Cosma şi abia reuşeşte să-şi ascundă o lacrimă întru amintire, dar şi întru păstrarea unui licăr de speranţă.


Foto: Petrică Bostan

Citit 3992 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.