Zeci de gălățeni, la pescuit în prohibiție

Zeci de gălățeni, la pescuit în prohibiție
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Amatorii de pescuit nu s-au îndurat să pună undițele în cui la finele săptămânii trecute și, îmbiați de vremea frumoasă, au ieșit pe malurile apelor deși, de vineri, a început prohibiția. La două zile de la debutul perioadei de interdicție, care va dura două luni, zeci de gălățeni au fost surprinși de jandarmi încercându-și norocul pe diverse cursuri de apă. 
”Jandarmii gălățeni au efectuat mai multe verificări în zona cursurilor de apă și a lacurilor interioare. Cu această ocazie au fost depistate peste 20 de persoane care nu respectau prevederea legală, iar trei dintre acestea au fost sancționate contravențional cu avertisment scris. Reamintim că prohibiția generală pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial este de 60 de zile, în perioada 9 aprilie – 7 iunie inclusiv, iar în apele care constituie frontieră de stat, pe o durată de 45 de zile, în perioada 24 aprilie – 7 iunie inclusiv”, a explicat lt. Cătălin Bădin, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Galați. Cei care nu se vor putea abține de la pescuit în perioadele menționate riscă sancțiuni mari, valoarea amenzilor fiind cuprinsă între 600 și 1.000 de lei. La aceasta se va adăuga suspendarea permisului de pescuit pe o perioadă de 90 de zile. Cei interesați să afle mai multe despre prohibiție, pot consulta Ordinul MADR/MMAP nr. 58/462/2021 privind stabilirea perioadelor și zonelor de prohibiție a pescuitului, precum și a zonelor de protecție și refacere biologică a resurselor acvatice vii în anul 2021.



Citit 2375 ori Ultima modificare Miercuri, 14 Aprilie 2021 22:31

1 comentariu

  • postat de Alexutz
    Marți, 13 Aprilie 2021 12:11
    5.2.205.***
    Foamea bai, foame dar voua nu va pasa. Ati prins niste amatori care pun si ei ceva in tigaie ca aia care pescuiesc in cantitati industriale va faceti ca nu ii vedeti.
    2
    9
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.