Sute de găști tulbură liniștea gălățenilor

Sute de găști tulbură liniștea gălățenilor
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Peste 260 de grupuri este cifra oficială contabilizată de Poliția Locală Galați în ceea ce privește numărul grupurilor dovedite că tulbură frecvent liniștea orașului și, implicit, a gălățenilor, punând în pericol totodată și siguranța publică, de la cea a persoanelor la cea a bunurilor. Cifra, îngrijorător de mare, se raportează la nu mai puțin de o sută de zone nevralgice, unde oamenii legii susțin că au împărțit peste 700 de amenzi.

Peste o sută de locuri din municipiul Galați sunt vulnerabile din punct de vedere al siguranței publice, susțin autoritățile abilitate să ne apere. Grupurile de cartier, cum sunt ele denumite, nu pun în pericol doar liniștea din jurul blocurilor, afectând doar somnul locatarilor, ci sunt prezente peste tot, la orice oră. Își fac veacul și pe lângă școli și licee, în parcări, pe lângă centrele comerciale, la stațiile peco, în parcuri, piețe sau în alte locuri publice. Astfel, e lesne de înțeles că predispozițiile de a încălca cele mai diverse norme de conviețuire socială cresc proporțional, dovadă că atunci când sunt prinşi nu scapă doar cu avertismente.

"În anul 2020, la nivelul municipiului Galați, au fost aplicate peste 700 de sancțiuni contravenționale. Au fost depistate peste o sută de zone unde grupurile de contravenienți tulbură liniștea publică, iar în unele cazuri comit și infracțiuni. Anul trecut, polițiștii locali au legitimat, în cadrul Planului de măsuri “Grupuri de cartier”, peste 1.100 de persoane, fiind identificate și 265 de grupuri”, a explicat Aurelia Bogatu Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Galați. În doar 16 situații, polițiștii locali au constatat și infracțiuni comise de aceste grupări, cazuri în care au întocmit actele necesare și au sesizat Poliția Națională.

Planul de măsuri în cadrul căruia polițiștii locali de la Intervenție Rapidă vor fi prezenți pe străzile orașului în cursul acestui ani, îndeosebi în cartiere, acolo unde se ”ascund” mai abitir grupările, mizând pe faptul că patrula pedestră prin cotloane și alei a cam devenit istorie, va continua și în 2021, până la finele lunii noiembrie. Atenția agenților, sprijiniți de polițiștii de la cele cinci secții locale, se va axa în principal pe zonele vulnerabile, unde grupurile au căpătat tradiție.

Citit 3196 ori Ultima modificare Vineri, 23 Aprilie 2021 01:18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.