Au scăpat teferi în urma unei explozii care le-a distrus balconul

Au scăpat teferi în urma unei explozii care le-a distrus balconul
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

UPDATE. Un bărbat în vârstă de 47 de ani din Galați și copilul lui minor au scăpat ca prin minune, aproape nevătămați, după ce în apartamentul în care locuiesc a avut loc o explozie generată de o scurgere de gaze. Doar bărbatul a suferit câteva arsuri ușoare, care au fost tratate la fața locului de echipajul de la Ambulanță. Modul în care s-a produs deflagrația, fără incendiu și fără ca niciun obiect din casă să fie deranjat sau distrus, i-a uimit și pe pompierii pregătiți să intervină pentru a preîntâmpina un eventual dezastru.

Incidentul bun de încadrat la categoria bizar a avut loc miercuri dimineață, într-un apartament de la etajul zece al blocului K, din Micro 20. O deflagrație puternică, în urma căreia toate ferestrele termopan care închideau balconul locuinței au căzut pe trotuarul din fața blocului, a făcut obiectul unui apel la 112, în jurul orei 9,00.

La fața locului au ajuns pompierii cu două autospeciale și o scară de intervenție la înălțime și un echipaj de la Ambulanță, precum și reprezentanți ai companiei de distribuție a gazelor. Din fericire, nici pompierii nu au avut ce să stingă, pentru că explozia nu a fost urmată de incendiu, motiv pentru care nici nu a fost nevoie de evacuarea locatarilor, nici medicii de la Ambulanță nu au avut de salvat vieți. Asta pentru că proprietarul apartamentului, un bărbat de 47 de ani, surprins de suflul exploziei, a avut doar câteva leziuni ușoare, iar copilul lui, minor, care dormea în camera unde s-a produs explozia, nu a pățit nimic.

"Bărbatul în vârstă de 47 de ani a suferit arsuri de gradul unu la nivelul mâinilor și feței, primind îngrijiri medicale la fața locului. Nu a avut nevoie să fie transportat la spital. Copilul nu a fost afectat în niciun fel. Din primele cercetări a reieșit că deflagrația s-a produs pe fondul unei acumulări de gaze de la mașina de gătit, probabil din cauză că sistemul de închidere nu fusese acționat complet, cu câteva ore înainte", a explicat lt. col. Eugen Chiriță, purtătorul de cuvânt al ISU Galați.

Din fericire, explozia care ar fi putut avea urmări extrem de grave, nu a avut niciun efect asupra apartamentului, nici asupra structurii de rezistență a imobilului. Mai mult, suflul, care a smuls doar tâmplăria termopan de la balcon, nu a clintit nici măcar obiectele din casă. De asemenea, nu a făcut victime colaterale nici printre trecători, termopanele căzute nesurprinzând pe nimeni pe trotuar, dar nici printre mașinile parcate în fața blocului.


Explozie puternică într-un bloc cu zece etaje. O deflagrație puternică a zguduit miercuri dimineață, 28 aprilie 2021, un bloc din Micro 20, pe bulevardul Oțelarilor. Explozia s-a produs într-un apartament din blocul K, probabil pe fondul unei scăpări de gaze de la un aragaz amplasat pe balconul locuinței.

Suflul exploziei a fost atât de puternic încât toată tâmplăria termopan cu care era închis balconul a fost smulsă și aruncată în stradă.

La fața locului, au intervenit un echipaj de pompieri, o ambulanță SAJ și reprezentanți ai companiei de distribuție a gazelor.

Vom reveni.

Citit 11357 ori Ultima modificare Vineri, 30 Aprilie 2021 22:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.