UPDATE S-au încins spiritele printre legumicultorii din Matca. A ieșit revoltă la un control al Poliției

UPDATE S-au încins spiritele printre legumicultorii din Matca. A ieșit revoltă la un control al Poliției
Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

UPDATE, joi, 3 iunie: Poliția a descins din nou în piața de la Matca [detalii]


A ieșit scandal miercuri, 19 mai 2021, la Matca, atunci când echipe formate din polițiști și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, ai Comisariatului pentru Protecția Consumatorilor și Direcției Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor au descins în piața agroalimentară din comună pentru verificarea legalității comercializării legumelor. Controlul nu a fost pe placul comercianților, care i-au agresat pe inspectori.

"În timpul desfășurării activității, patru dintre producătorii agricoli s-au opus prezentării documentelor, devenind recalcitranți și manifestându-se violent, instigându-i, în același timp, și pe ceilalți la nerespectarea legii.

Cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, a fost restabilită, în scurt timp, ordinea publică, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de ultraj", ne-a transmis cms sef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galați.

Polițiștii au identificat trei dintre persoanele bănuite de comiterea infracțiunii de ultraj, trei bărbați cu vârste cuprinse între 25 și 51 de ani, toți din comuna Matca.

În continuare, se fac cercetări pentru identificarea și depistarea celui de-al patrulea bărbat.

UPDATE, 20 mai 2021. În urma cercetărilor, a fost depistat și cel de-al patrulea suspect, care a fost adus la audieri sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj.

Foto, capturi-video (sursa, stirileprotv.ro)

Citit 13405 ori Ultima modificare Vineri, 04 Iunie 2021 12:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.