Cireşele n-au avut tupeul păstăilor

Cireşele n-au avut tupeul păstăilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Într-o săptămână, fructele cu pricina s-au ieftinit cu nu mai puţin de 10 lei. De fapt, aveau şi de unde să scadă la preţ *

A fost nevoie de nu mai puţin de trei săptămâni pentru ca păstăile galbene din hala de zarzavaturi a Pieţii Centrale să ajungă să îşi înjumătăţească preţul iniţial. Ieri, legumele subţiri şi lunguieţe se dădeau la toate tarabele, la unison: 10 lei kilogramul.

Mai puţin valoroase sunt păstăile verzi, al căror preţ a scăzut, săptămâna trecută, chiar şi până la 8 lei.

Să ne mulţumim deocamdată cu faptul că păstăilor le-a revenit mintea la cap şi nu mai ţin neapărat să coste mai mult decât carnea.

Şi ne mai consolăm şi cu faptul că cireşele – altă marfă de lux până acum câteva zile - s-au devalorizat mult mai repede.

Dacă săptămâna trecută când au apărut pe tarabe, absolut toate cireşele se dădeau la nu mai puţin de 25 de lei kilogramul (şi chiar 30, în alte pieţe cu pretenţii de prin oraş), acum cele mai scumpe se vând cu 15 lei.

Veţi găsi însă din belşug şi din cele de 12 sau chiar de 8 lei kilogramul.

Dacă e mult sau puţin, decideţi după ce aruncaţi o privire la fructe şi apoi una şi mai atentă la portofel.

Iar în cazul în care nu prea v-aţi făcut planuri legate de consumul excesiv de cireşe, găsiţi în piaţă şi alte fructe, cum ar fi  merele galbene şi roşii, la preţuri ce gravitează în jurul intervalului 2,5 şi 2,7 lei per kilogram.

Nu lipsesc nici perele cu coajă mai frumoasă sau mai roasă de intemperii, la 6 sau 6,5 lei.

Pepenii galbeni aduşi de peste mări şi ţări se vând cu 5,49 lei kilogramul, iar cei cu miezul roşu şi coaja verde închis arareori sar de pragul de 2,59 lei.

Ananasul s-a plafonat la 6,99 lei, iar caisele aduse din Grecia s-au ieftinit până la 9,99 de lei.

La preţ, un kilogram de kiwi este totuna cu unul de banane: 5,5 lei.

Dar cum omul nu trăieşte nici numai cu pâine, dar nici numai cu desert, vă spunem că un kilogram de spanac vă costă 2 lei, iar unul de roşii 4 lei, 4,5 şi chiar 5 lei.

Am găsit ce-i drept şi câteva tomate de dimensiuni impresionante pentru această perioadă din an, care costau însă 6 lei.

Deh, există o anumită ordine în toate: legumă mare, preţ pe măsură.

Regula nu se aplică însă şi în cazul prazului, care costă 3 lei kilogramul, la fel ca şi ceapa verde, deşi tot el rămâne fratele mai voluminos.

Cartofii noi şi mari se dau în continuare cu 3 lei, chiar dacă pe cei mai mici îi puteţi cumpăra şi la preţul de 2,5 şi chiar 2 lei.

Ciupercile mici, dar sănătoase, costă 7 lei, iar pentru dovleceii care par să fi călătorit tocmai de la Buzău până pe tarabele comercianţilor gălăţeni trebuie să plătiţi 4 lei.

O căpăţână de salată de Barcea nu depăşeşte preţul de 1 leu. Castraveţii fac în jur de 4 lei, deşi preţul depinde şi de taraba de la care cumpăraţi.

Oricum, nu vă aşteptaţi la o economie mai mare de câteva zeci de bani. Varza nouă e mai ieftină decât cea veche: doar 2 lei kilogramul. Preţul verdeţurilor – acelaşi dintotdeauna.

Nu ne rămâne decât să vă sfătuim să vă pregătiţi corespunzător buzunarele, portofelul şi sacoşele înainte să mergeţi la cumpărături.

Nu de alta, dar parcă nu aţi vrea să rămâneţi cu gândul la vreun fruct sau o legumă necumpărată şi să vă chinuie pofta tot weekendul!

Citit 623 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.