Diplome şi premii de ziua Facultăţii de Mecanică

Diplome şi premii de ziua Facultăţii de Mecanică
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Ziua Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena e o zi specială pentru Facultatea de Mecanică. Este ziua patronilor spirituali ai instituţiei, pe care studenţii şi cadrele didactice o serbează în fiecare an cu o adunare festivă.

Mai mult decât atât, ziua facultăţii oferă conducerii instituţiei prilejul de a-i premia pe cei mai buni dintre dascăli, pe cei mai buni dintre studenţi şi, bineînţeles, pe cei mai apropiaţi colaboratori.

Într-un cadru festiv şi într-o organizare ireproşabilă, decanul Facultăţii de Mecanică, prof. dr. ing. Cătălin Fetecău, le-a onorat pe cadrele didactice cu diplome de excelenţă şi pe cei mai buni studenţi cu premii.

Festivitatea a început cu acordarea diplomei OPERA OMNIA pentru rezultate de excelenţă în activitatea de cercetare ştiinţifică. Anul acesta titlurile au revenit prof. dr. ing. Alexandru Epureanu şi prof. dr. ing. Iordan Matulea.

Au urmat apoi cele mai bune cadre didactice care s-au remarcat în fiecare funcţie. Astfel, diploma „ANGHEL SALIGNY” pentru rezultate de excelenţă în funcţia didactică de profesor a fost adjudecată de prof. dr. ing. Ionel Chirică, pentru conferenţiar a fost evidenţiată conf. dr. ing. Felicia Stan, urmaţi de şef lucrări dr. ing. Virgil Teodor, asistent drd. ing. Carmen Rusu şi preparator drd. ing. Alice Buruiană.

Diplomele de excelenţă „MIRCEA MANOLACHE” pentru tineri cercetători au revenit anul acesta ş.l. dr. ing. Elena Beznea, as. dr. ing. Mihaela Buciumeanu şi as. drd. ing. Spiru Paraschiv.

De asemenea, conducerea facultăţii a decis acordarea a 4 diplome aniversare „NICOLAE BEŞCHIA” pentru colaboratorii apropiaţi: senatorul Marius Gerard Necula, Dan Titica de la Renault Technologies Romania (RTR), Costică Voicu de la Primăria Galaţi şi Mihaela Crăciun, director Resurse Umane Arcelor Mittal Galaţi.

Diplomele „FLORIN DORU CILINCĂ”, rezervate persoanelor care au desfăşurat cele mai interesante acţiuni de promovare a imaginii Facultăţii de Mecanică, au revenit as. drd. ing. Nicuşor Baroiu, conf. dr. ing. Cristian Iosifescu, domnului Dumitru Rusu şi reprezentantului cotidianului „Viaţa liberă”.

Festivitatea a fost urmată de un moment artistic susţinut de către studenţii Facultăţii de Arte, însă nu au fost uitaţi nici studenţii Facultăţii de Mecanică.

Cei care au participat la Sesiunea de comunicări ştiinţifice „Anghel Saligny”, ediţia 2010 şi s-au remarcat prin rezultate deosebite au primit diplome şi premii.

Citit 1583 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.