Grădiniţele de vară aşteaptă clienţi

Grădiniţele de vară aşteaptă clienţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Aproape 15 grădiniţe din municipiul Galaţi îşi deschid porţile şi pe timp de vară. Părinţii ocupaţi, care nu-şi trimit copiii la bunici, au alternativa de a-i lăsa pe mezinii familiei în grija educatoarelor de la grădiniţa lor sau de la altă unitate, chiar dacă, oficial, este vacanţă.

Cu acceptul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi, în această perioadă, mai multe instituţii de învăţământ preprimar îşi pun la dispoziţie serviciile educaţionale.

„Am încercat să le oferim alternative părinţilor din diferite zone ale oraşului, dar, până acum, nu avem foarte multe solicitări. Probabil că imediat după închiderea anului şcolar i-au dus pe micuţi la bunici, la ţară”, ne-a spus inspectoarea şcolară de specialitate, Ana Secrieru.

Graficul de funcţionare

Grădiniţele vor funcţiona în regim de program prelungit, dar fiecare va fi deschisă într-un interval diferit, după următorul grafic.

Familiile din centru trebuie să ştie că sunt deschise grădiniţele nr. 7 „Cristal” (între 14 iunie şi 31 iulie), nr. 45 „Parfumul  Teilor (14 iunie – 15 iulie), nr. 32 (14-30 iunie) şi nr. 5 „Elena  Doamna” (2 iunie – 31 august).

Începând de astăzi, 14 iunie, şi până la sfârşitul lunii în curs, în Ţiglina I, II şi în Mazepa sunt deschise gradiniţele nr. 36 „Mihai Eminescu”, nr. 1 „Luceafărul” şi nr. 9 „Sfântul  Nicolae”.

Zona microraioanelor 18, 19, 20 şi 21 va fi acoperită de educatoarele Grădiniţei nr. 51 „Motanul Încălţat” (14 iunie – 31 iulie) şi ale Grădiniţei nr. 43 „Step by  Step” (2 iulie – 31 august).

Grădiniţele nr. 55 şi nr. 52, aferente zonelor Micro 38, 40 şi Str. Coşbuc, vor funcţiona numai în intervalul 14 iunie – 30 iunie, respectiv 14 iunie – 31 iulie. În sfârşit, vor mai fi deschise, în Micro 13 şi 39, grădiniţele nr. 60, nr. 56 şi nr. 53, toate între 14 şi 30 iunie.

Părinţii trebuie să ştie că în schimbul unei zile petrecute de copilul lor la grădiniţa de vară vor plăti 8-9 lei, la fel ca pentru o zi obişnuită la program prelungit.

Totuşi, dacă nu vor fi destule solicitări din partea părinţilor, unele dintre aceste grădiniţe nu vor funcţiona în timpul verii, ne-a mai spus reprezentantul Inspectoratului Şcolar Judeţean Galaţi.

Citit 1247 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.