* Au terminat doar jumătate din cei înscrişi acum 3 ani! *
Cea de-a XVI-a promoţie a Şcolii postliceale sanitare „Carol Davila” Galaţi, 41 de viitori asistenţi medicali, a urcat vineri pe scena Teatrului Muzical „Nae Leonard”, într-o sală destul de mare pentru a putea satisface „producţiile” de prezentare, dar şi artistice, cu care ne-a obişnuit şcoala.
Sala, plină de colegi din alţi ani, de părinţi, fraţi şi prieteni, a avut ce aplauda! Au onorat evenimentul arhiepiscopul de la Dunărea de Jos, dr. Casian Crăciun, subprefectul Paul Florea, inspectorul şcolar general adjunct Onuţ Atanasiu, directorul general al Autorităţii de Sănătate Publică, dr. Valentin Boldea.
„Astăzi suntem aici pentru sărbătoare, pentru rezultat. Un rezultat înjumătăţit ca număr de absolvenţi, faţă de cei admişi în urmă cu trei ani pentru a se desăvârşi profesional”, a spus directorul şcolii, prof. dr. Barbu Leibovici, invocând o statistică interesantă, care vorbeşte de la sine despre rigoarea cursurilor de la şcoala gălăţeană.
Şefa de promoţie, Viorica Racoviţă, i-a predat vineri, pe scenă, ştafeta unei boboace, Otilia Daniela Ene, care a rostit cu această ocazie emoţionantul legământ pentru şcoală şi viitoarea profesie.