Agheasma Mare și Sfințirea Apelor Dunării în ziua de Bobotează. RESTRICȚII TRAFIC RUTIER

Agheasma Mare și Sfințirea Apelor Dunării în ziua de Bobotează. RESTRICȚII TRAFIC RUTIER
Evaluaţi acest articol
(13 voturi)

Creștinii ortodocși din Eparhia Dunării de Jos s-au pregătit pentru a marca joi, 6 ianuarie, marea sărbătoare a Botezului Domnului. Această zi a fost precedată, în ajun, de o zi de post și rugăciune, astfel încât toți creștinii să întâmpine, cu gândul și cu fapta bună, binecuvântarea purificatoare și înnoitoare a Bobotezei.

Bucuria întrupării Domnului prin nașterea la Betleem se împlinește duhovnicește la Sărbătoarea Epifaniei, Botezul Domnului sau Bobotezei. Este mai mult decât o sărbătoare înscrisă în calendarul ortodox. Este prezența Preasfintei Treimi la Iordan, când Fiul lui Dumnezeu coboară în ape, iar Duhul Sfânt, în chip de porumbel, adeverește ”întărirea Cuvântului”, adică Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru noi și pentru mântuirea noastră.

”Ca și în vinerea dinaintea Sfintelor Paști, când ne pregătim de Învierea Domnului și învierea noastră, acum ne pregătim ca și Sfântul Ioan Botezătorul să netezim prin curățire venirea Domnului, care aduce tot șuvoiul purificator al Iordanului în sufletele, în viața și în casele noastre”, a arătat Înalt Prea Sfințitul Casian, arhiepiscopul Dunării de Jos.

La Galați, în Catedrala Arhiepiscopală, dar și în toate bisericile din Eparhie, a avut loc, în Ajunul Bobotezei (5 ianuarie), slujba de sfințire a Aghesmei Mari, ce va fi împărțită credincioșilor în ziua de Bobotează (6 ianuarie), dar și în ziua Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie).

”Avem marea bucurie de a împlini ceea ce ne-au lăsat, în Sfânta Biserică, Dumnezeu și Sfinții Apostoli. Absolut tot ce s-a împlinit aici sunt forme concrete de a primi în sufletele și trupurile noastre, în casele și tot locul în care ne-am afla - harul, puterea, lumina, ajutorul și medicamentul ceresc pentru vindecarea lumească de suferințele sufletești și trupești”, a arătat în cuvântul de învățătură ÎPS Casian, încurajându-i în special pe toți cei încercați de pandemia de Covid-19, bolnavi și cadre medicale.

Agheasma Mare a fost îmbuteliată în 150.000 de sticle, acestea urmând a fi împărțite de Bobotează și Sf. Ioan Botezătorul în Galați și Brăila. Ca în fiecare an, ziua de Bobotează va fi marcată, la Galați, la Biserica Precista, prin slujba de Sfințire a Apelor, dar și prin ceremonia de aruncare a crucii în apele Dunării – ”Iordanul românilor”, pentru a fi prinsă de credincioșii cei mai îndrăzneți și netemători în fața apelor fluviului.

Slujba la Biserica Precista, ce va fi săvârșită de ÎPS Casian și un sobor de preoți, va începe la ora 13,00.

Primăria Galați informează că traficul rutier va fi restricționat pe Faleza Superioară joi, 6 ianuarie 2022, pe b-dul Marea Unire, în dreptul Bisericii Sf. Precista, pe tronsonul cuprins între str. General Al. Cernat și Hotel Vega, în intervalul orar 12,30 - 15,30.

Rutele ocolitoare de folosit sunt: B-dul Marea Unire – str. Regiment 11 Siret (Prelungirea Coșbuc) - str. Brăilei; B-dul Marea Unire - Breteaua de legătură de la Parc Elice între B-dul Marea Unire și str. Traian - str. Traian. Conducătorii auto sunt rugați să circule cu atenție și să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită.

Citit 5161 ori Ultima modificare Joi, 06 Ianuarie 2022 12:08

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.