În lipsa banilor pentru cumpărături, celebra sacoşă de rafie, martor de încredere al sacrificiilor din epoca comunistă, a devenit mijloc de transport pentru căţeii străzii.
Trecută prin perioada raţiilor de pâine, a bonurilor pentru zahăr şi ulei, a cumpărăturilor de la marginea străzii, sacoşa universal valabilă, unică şi imposibil de înlocuit cu pungile de plastic fără amintiri şi regrete, poartă astăzi doar propriul gol în adâncul ei.
Criza a reuşit ce n-au făcut două decenii de democraţie. I-a certificat neputinţa şi inutilitatea. Doar un câine vagabond o mai poate acum popula.
Viitorul nostru latră neputincios din sacoşa gălăţenilor cuminţi şi trişti, ajunşi la sapa de lemn, înainte ca guvernul să le taie cei 15 sau 25 la sută din veniturile lunare.
