Ce conţine dosarul de admitere la „Dunărea de Jos”

Ce conţine dosarul de admitere la „Dunărea de Jos”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Absolvenţii de liceu trebuie să înceapă să îşi adune actele dacă nu vor ca admiterea la facultate să îi prindă nepregătiţi. Astfel, la Universitatea „Dunărea de Jos”, dosarul de înscriere trebuie să cuprindă următoarele documente:

-    cererea tip de înscriere şi  angajamentul candidatului;

-    diploma de bacalaureat sau diploma echivalentă cu aceasta, în original sau copie legalizată. Pentru absolvenţii de liceu promoţia 2010 este valabilă şi adeverinţa tip de promovare a examenului de bacalaureat (original sau copie legalizată), cu precizarea mediei la examenul de bacalaureat şi a notelor obţinute la probele susţinute, eliberată de liceu, cu semnătura directorului şi ştampila rotundă.

-    foaia matricolă, în original sau copie legalizată - nu se admite înscrierea fără foaia matricola, întrucât, în absenţa ei, nu pot fi aplicate criteriile de admitere şi nu se poate calcula media de concurs.

-    adeverinţă medicală tip, eliberată de cabinetele medicale şcolare sau medicul de familie, din care să rezulte că sunt apţi pentru domeniul la care candidează. Adeverinţele medicale vor fi vizate de Cabinetul Medical Studenţesc din str. Domnească nr.155, cămin F, parter, numai pentru candidaţii care optează pentru domeniile Educaţie fizică şi sport, Teologie, Sănătate, Teatru şi Muzică. Comisia centrală de admitere are dreptul, prin sondaj, la propunerea comisiilor pe facultăţi, să supună verificării adeverinţele medicale şi starea sănătăţii candidatului.

-    dovada de vaccinări;

-    3 fotografii tip buletin de identitate;

-    chitanţa de plată a taxei de înscriere la concursul de admitere la facultatea respectivă, sau actul care îi permite să fie scutit de plata taxei.  Taxa de înscriere este de 100 lei la fiecare facultate pentru care optează candidatul.

-    certificat de naştere, în copie legalizată;

-    certificatul de căsătorie (dacă este cazul) în copie legalizată;

Candidaţii care se înscriu la domeniul Teologie vor prezenta certificatul de botez şi acordul scris al Arhiepiscopiei sau Episcopiei de care aparţin. În plus, candidaţii proveniţi din alte eparhii trebuie să solicite şi să depună la dosar şi avizul Episcopiei Dunării de Jos.

Citit 2144 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.