"Cristos a înviat!"/"Adevărat a înviat!" vor rosti, în seara de sâmbătă, 16 aprilie 2022, credincioșii romano-catolici. La Biserica "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul" din Galaţi, Vigilia Pascală din Noaptea Sfântă va începe la ora 21,00. În Duminica Învierii, programul sfintelor liturghii este următorul: 8,00 - Sfânta Liturghie; 9,30 - Sfânta Liturghie pentru copii; 11,00 - Sfânta Liturghie solemnă din ziua Învierii Domnului; 18,00 - Sfânta Liturghie. Luni, a doua zi de Paște, programul slujbelor este următorul: 8,00 - Sfânta Liturghie; 11,00 - Sfânta Liturghie Solemnă; 18,00 - Sfânta Liturghie.
Pentru a pătrunde mai bine înțelesul acestei sărbători, iată ce spune preotul paroh Cristian Dumea.
Cuvânt de învățătură la Învierea Domnului
Privegherea din noaptea sfântă este cea mai mare și mai nobilă dintre toate solemnitățile pentru că este în cinstea Domnului. Ținem în mână lumânările aprinse. De ce? Care este semnificația?
Ținem în mâini făcliile aprinse pentru că aceasta este noaptea în care Cristos a învins definitiv moartea și ne-a deschis calea spre viața veșnică; este noaptea în care lumina a învins întunericul, iar binele a ieșit învingător împotriva răului; este noaptea harului, a luminii, a păcii și a speranței; este noaptea trecerii Domnului nostru de la moarte la viață și a trecerii sale prin viețile noastre, care așteaptă mângâierea și iubirea lui Dumnezeu.
Nu este vorba de o simplă comemorare a unui eveniment care s-a petrecut într-un trecut îndepărtat. Este un act pe care Cristos continuă să-l realizeze și astăzi în viața Bisericii și în viața fiecăruia dintre noi. Cristos continuă să treacă și să semene în inimile noastre sămânța speranței, a păcii și a veșniciei.
Și câtă nevoie avem, mai ales în aceste timpuri tulburi, să simțim cu adevărat prezența eficace a lui Cristos în viețile noastre! Câtă nevoie avem de speranță, de curaj, de iubire! Câtă nevoie avem de Cristos și de trecerea sa prin viețile noastre încercate!
Lumânarea pascală reprezintă lumina lui Cristos care învie plin de mărire și biruie asupra morții, cu moartea pe moarte călcând. De la această lumânare vom lua și noi lumina ca să alunge întunericul din inima și mintea noastră. Duceți și în casele dumneavoastră această lumină ca să dispară și de acolo întunericul, frica și tulburarea! Așezați-o la fereastră! Este Paștele!
În ritualul Sfintei liturghii este o rubrică (nr. 19) care spune că, în locul Simbolului niceno-constantinopolitan (Crezul lung), mai ales în Timpul Pascal, se poate folosi simbolul baptismal al Bisericii Romane, așa numitul Simbol al apostolilor. Este vorba de Crezul scurt pe care îl rostim la începutul Rozariului. În Crezul apostolilor se spune că Isus Cristos după ce s-a răstignit, a murit și s-a îngropat, înainte de a învia a treia zi din morți, s-a coborât în iad.
Cum adică s-a coborât în iad, ce înseamnă?
O veche omilie afirmă că în Sâmbăta Sfântă, Domnul Nostru Isus Cristos a coborât în infern ca să zdruncine împărăția iadului și să-i trezească pe cei care dormeau de veacuri. Isus s-a coborât în iad ca să-l caute pe primul părinte, ca pe oaia rătăcită și să-i viziteze pe cei care stăteau în întuneric și în umbra morții. Dumnezeu și Fiul său merg în iad ca să-i elibereze din suferințe pe Adam și Eva aflați în închisoare.
Se spune că, Cristos, luându-l de mână, l-a scuturat și i-a spus lui Adam: „Trezește-te, tu care dormi, și ridică-te dintre cei morți... Eu sunt Dumnezeul tău! Pentru tine și pentru aceștia, care s-au născut din tine, vorbesc acum și cu puterea mea vă poruncesc tuturor celor care sunteți în închisoare: Ieșiți! Celor care stați în întuneric: Fiți luminați! Celor care sunteți morți: Înviați! Ție îți poruncesc: Trezește-te, tu, care dormi! Eu nu te-am creat pentru ca să rămâi prizonier în iad. Învie din morți. Eu sunt viața celor morți. Învie, lucrare a mâinilor mele! Învie, figură făcută după chipul meu! Învie, să ieșim de aici! Într-adevăr, tu în mine și eu în tine, suntem o natură unică și nedespărțită. Eu, Dumnezeul tău, pentru tine m-am făcut fiul tău. Eu, Domnul, pentru tine am îmbrăcat natura de slujitor. Eu, care stau deasupra cerurilor, pentru tine am venit pe pământ și sub pământ. Pentru tine, omule, am devenit om asemenea omului, dar apoi am devenit liber între cei morți. Pentru tine, care ai ieșit din grădina paradisului pământesc, am fost trădat într-o grădină și dat în mâinile iudeilor, și într-o grădină am fost pus pe cruce.
Privește pe fața mea scuipăturile pe care le-am primit pentru tine, pentru a te putea aduce înapoi la acel prim suflu vital. Privește pe obrajii mei palmele, suportate pentru a reface frumusețea ta pierdută, după chipul meu.
Privește pe spinarea mea biciuirea suferită pentru a elibera umerii tăi de povara păcatelor tale. Privește mâinile mele pironite pe lemn pentru tine, care odinioară ți-ai întins în mod greșit mâna spre pom.
Am murit pe cruce și sulița a pătruns în coasta mea pentru tine, care ai adormit în paradis și ai făcut să iasă Eva din coasta ta. Coasta mea a vindecat durerea coastei tale. Somnul meu te va elibera de somnul iadului. Sulița mea a blocat sulița care era îndreptată împotriva ta.
Ridică-te, să mergem de aici! Dușmanul te-a făcut să ieși din pământul paradisului. Eu însă nu te mai așez înapoi în acea grădină, ci te așez pe un tron ceresc. Ți-a fost interzis să atingi pomul simbolic al vieții, dar eu, care sunt viața, îți dau ceea ce sunt. Am pus heruvimi care, ca niște slujitori, să te păzească. Acum fac în așa fel încât heruvimii să te adore aproape ca pe Dumnezeu, deși nu ești Dumnezeu.
Tronul ceresc este gata, sunt gata și la ordine slujitorii, sala este pregătită, masa este întinsă, locuința veșnică este împodobită, casele de fier sunt deschise. Cu alte cuvinte, este pregătită pentru tine împărăția cerurilor, dinaintea veacurilor”.
Iată, iubiți credincioși, ce sărbătorim la Paște! Sărbătorim victoria lui Cristos asupra morții! Diavolul, cel care îl ținea captiv pe primul om, el însuși a fost făcut captiv. Astăzi, Mântuitorul nostru a sfărâmat porțile morții și zăvoarele sale. A distrus închisoarea iadului și a nimicit puterea diavolului. Porțile Raiului au fost redeschise pentru toți oamenii. Și acest lucru putea și trebuia s-o facă numai Fiul lui Dumnezeu.
Iubiți frați și surori,
«Bucuria evangheliei umple inima și viața celor care se întâlnesc cu Isus. Cei care se lasă mântuiți de el sunt eliberați de păcat, de tristețe, de golul interior, de izolare. Cu Isus Cristos mereu se naște și se renaște bucuria...
Marele risc al lumii actuale, cu multipla și oprimanta sa ofertă de consum, este o tristețe individualistă care provine din inima comodă și avară, din căutarea înfrigurată de plăceri superficiale, din conștiința izolată. Atunci când viața interioară se închide în propriile interese nu mai există spațiu pentru alții, nu mai încap săracii, nu se mai ascultă glasul lui Dumnezeu, nu se simte satisfacția iubirii sale, nu palpită entuziasmul de a face binele. Și cei care cred se află în acest pericol, sigur și permanent. Mulți cad în capcană și se transformă în persoane arțăgoase, nemulțumite, lipsite de viață. Aceasta nu este alegerea unei existențe demne și depline, aceasta nu este dorința lui Dumnezeu pentru noi, aceasta nu este viața în Duh care provine din inima lui Cristos înviat.
Îl invit pe fiecare creștin, în orice loc și situație s-ar afla, chiar astăzi, să reînnoiască întâlnirea sa personală cu Isus Cristos sau, cel puțin, să ia hotărârea de a se lăsa întâlnit de el, de a-l căuta în fiecare zi fără încetare. Nu există niciun motiv pentru care cineva să poată crede că această invitație nu i se adresează, pentru că nimeni nu este exclus de la bucuria adusă de Domnul. Pe cel care riscă, Domnul nu-l dezamăgește, iar atunci când cineva face un pas mic spre Isus, descoperă că el deja aștepta sosirea sa cu brațele deschise. Acesta este momentul pentru a-i spune lui Isus Cristos: „Doamne, m-am lăsat înșelat, în mii de chipuri am fugit de iubirea ta, însă sunt aici încă o dată pentru a reînnoi alianța mea cu tine. Am nevoie de tine. Răscumpără-mă din nou, Doamne, acceptă-mă încă o dată în brațele tale răscumpărătoare”. Ne face foarte bine să ne întoarcem la el atunci când ne-am pierdut! Insist încă o dată: Dumnezeu nu încetează niciodată să ierte, noi suntem cei care încetăm să cerem milostivirea sa. Cel care ne-a invitat să iertăm „de șaptezeci de ori câte șapte” (Mt 18,22) ne dă exemplu: el iartă de șaptezeci de ori câte șapte. Ne ia din nou pe umerii săi, de fiecare dată. Nimeni nu va putea să ne răpească demnitatea pe care ne-o conferă această iubire infinită și neclintită. El ne îngăduie să ridicăm fruntea și să o luăm de la capăt, cu o duioșie care nu ne dezamăgește niciodată și care poate întotdeauna să ne redea bucuria. Să nu fugim de învierea lui Isus, să nu ne considerăm niciodată învinși, orice s-ar întâmpla. Nimic nu poate mai mult decât viața sa care ne îndeamnă să înaintăm!» (Evangelii gaudium).
Cristos a înviat!
Sărbători binecuvântate!
Pr. paroh Cristian Dumea
