Peste 80 de permise de protecție, oferite ucrainenilor sosiţi la Galaţi în ultimele 24 de ore

Peste 80 de permise de protecție, oferite ucrainenilor sosiţi la Galaţi în ultimele 24 de ore
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În ultimele 24 de ore, Poliția de Frontieră Galați a raportat peste 400 de migranți care au trecut granița pe la noi. Cel mai mare flux, de 301 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 116 persoane. Astfel, 417 este numărul total de refugiați ajunşi în ultimele 24 de ore în judeţul nostru.

Oamenii sosiți în ultima zi nu au cerut azil, motiv pentru care nu au ajuns în Centrul pentru Refugiați, unde sunt disponibile 248 de locuri. Ucrainenii intrați în țară au mers în spațiile de cazare puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit. Astfel, vineri, 20 mai, la blocul M11 erau 124 refugiați. La Baza "Siderurgistul" erau 21 de refugiați, pe cele 150 de locuri, la Centrul social comunitar Șendreni erau libere toate cele 30 de locuri disponibile, la căminele studențești erau ocupate 256 din cele 592 disponibile, iar la internatele și sălile de sport erau ocupate 65 de locuri din 407. La pensiuni și ONG-uri erau ocupate 69 de locuri din 477. Tabăra mobilă de pe Stadionul "Dunărea", cu 402 locuri, era în continuare goală.

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat 83 de permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni.

Citit 1375 ori Ultima modificare Duminică, 22 Mai 2022 00:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.