(!) acolo, în satul cu greieri desculţi/ prin boabe de rouă,
îs ochii curaţi ca izvorul cel vechi/ sub luna cea nouă (!)
(!) acolo, în satul cu ghiers nemurit/ în pomi şi-n cătină,
fântânile toate au păsări de cuib/ sub luna cea plină (!)
(!) acolo, în satul cu fluturi stăpâni/ pe vară şi toamnă,
s-aude un somn şi un vis năruit,/ şi gândul mă-ndeamnă
să plec şi s-ajung înainte de-a fi/ târziu peste-aceste
poghiazuri sacrate-n vroiri de ţărani/ cu lacrimi celeste (!)
(!) acolo, în satul cel mic, dar cu schit/ şi suflete nalte,
nimica nu-i mult, nu-i puţin, toate sunt/ aceleaşi... încalte
să fie-n memoria celor plecaţi/ spre alte-nceputuri
rămase-n fântână, uitate pe deal/ cu greieri şi fluturi (!)
(!) acolo, în satul umplut cu minuni/ de robi şi de roabe,
acolo te-aştept... poate vii... şi rămâi.../ în pururi aproape (!)