Fructele şi legumele şi-au pierdut din proprietăţi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Un kilogram de roşii din 2010, echivalentul unei tomate din 1990 *

Astăzi, pentru ca organismul să beneficieze de aceeaşi cantitate de substanţe nutritive trebuie să mărim cantitatea de fructe sau legume pe care o mâncăm, potrivit directorului Institutului de Cercetări Alimentare, prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

De exemplu, ca să primească cantitatea necesară de substanţe nutritive, un român trebuie să mănânce un kilogram de roşii pentru a obţine beneficiile pe care în urmă cu 20 de ani le obţinea dintr-o singură tomată, a precizat dr. Mencinicopschi.

Potrivit specialiştilor în nutriţie, alimentele au început să îşi piardă din proprietăţile avute în urmă cu 20 de ani, iar agricultura tehnologizată practicată în secolul XXI ducând la creşterea numărului de cancere de colon, a bolilor de stomac şi de ficat. Fructele şi legumele cultivate astăzi prezintă o carenţă de elemente nutritive.

Despre substanţele chimice folosite ca îngrăşământ putem spune că „otrăvesc” alimentele. Pământul este poluat, secat de săruri minerale, esenţiale pentru ca alimentele să fie nutritive, adaugă specialiştii.

Studiile arată că peste 85 la sută din populaţia activă prezintă diverse afecţiuni cauzate de stres, de un regim alimentar sărac în vitamine şi minerale naturale, precum şi de lipsa echilibrului chimic provenit dintr-o alimentaţie incompletă.

Citit 1009 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.