Elevii întorşi din străinătate, care au urmat cursuri în şcolile diverselor ţări, îşi pot echivala studiile fără probleme. Iată o listă cu actele necesare în vederea întocmirii dosarului pentru echivalarea studiilor:
- cerere tip (care se poate obţine de la secretariatul ISJ Galaţi) adresată inspectorului şcolar generalprin care se solicită echivalarea studiilor;
- cerere aprobată de directorul unităţii şcolare la care se solicită înscrierea;
- situaţia şcolară anterioară plecării în străinătate;
- certificat al examenului de capacitate/teze cu subiect unic (dacă este cazul), copie;
- situaţia şcolară din străinătate, pe ani şcolari şi clase promovate, din care să rezulte disciplinele studiate şi calificativele obţinute (copie după original şi traducere legalizată în original, cu excepţia celor redactate în limbile: engleză, franceză, italiană şi spaniolă);
- copie după paşaport (paginile 1 - 4 );
- copie act de identitate - BI, CI sau certificat de naştere;
- dovada achitării taxei de 10 lei la casieria ISJ.
Dosarul va fi adus la secretariatul ISJ de către părintele sau tutorele copilului.