Gălăţean, refuz şansa unei vieţi mai bune!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Povestea lui Ovidiu Dimitriu este una cât se poate de tristă. Nu din cauză că ajuns în floarea vârstei, bea mult, a rămas fără loc de muncă şi  – recunoaşte chiar el – a petrecut destul timp în penitenciar.

Există şi  oamenii care renasc, chiar din vâltoarea unei asemenea vieţi mizere. Gălăţeanul nostru se numără însă printre cei care nu dă semne că ar fi învăţat mare lucru din greşeli sale. Îşi aminteşte că a fost poliţist, dar până la urmă s-a certat cu legea.

Ne-a vizitat, zilele trecute, la redacţie şi s-a plâns că nu are unde să locuiască şi că nu este primit în Centrul de Urgenţe al Primăriei. A îngăimat o poveste cusută cu aţă albă, cum că ar fi înjurat în lipsă o persoană din conducerea centrului şi din acest motiv a fost dat afară, fără drept de apel.

Detalii despre evenimentele în urma cărora Ovidiu Dimitriu a ajuns în stradă ne-a oferit Amelia Vulpe, asistent social în cadrul Centrului de Urgenţă pentru Persoane Fără Adăpost al Primărie Galaţi.

„Beneficiarul a fost internat la noi de 5 ori până în prezent. Pe durata ultimei internări a creat mai multe probleme – a venit în centru în stare de ebrietate, ne-a insultat şi chiar a fost implicat într-un conflict în zona porţii centrului. Primăria cunoaşte toate detaliile acestui caz. Noi nu dăm pe nimeni afară fără motiv”, ne-a declarat sursa citată.

Indiferent de greşelile comise, am fi fost impresionaţi dacă omul şi-ar fi recunoscut greşelile şi ar fi dovedit că le şi regretă. Din nefericire, însă,  el a preferat să susţină că nu are aproape nicio vină pentru situaţia limită în care se găseşte.

Nu putem decât să sperăm că va înţelege la un moment dat despre ce e vorba în viaţa lui şi că îşi va alege un drum ceva mai drept. Nu de alta, dar el este singurul care are de pierdut de pe urma unui astfel de trai.

Citit 1122 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.