Poliţistele - rătăcite într-o lume a bărbaţilor

Poliţistele - rătăcite într-o lume a bărbaţilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Mascaţi, luptători, anchetatori - nu se gândeşte nimeni la feminin pentru funcţiile de intervenţie * În medie, cinci la sută dintre purtătorii de uniformă care participă efectiv la intervenţii - poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră sau pompieri - sunt femei * Cu toate acestea, numărul femeilor care intră la Academia de Poliţie creşte de la an la an * Unde ajung însă absolventele, pentru că pe stradă nu le prea vedem? *

România - cea mai nedreaptă naţiune europeană cu femeile

Comparând cifrele, s-ar spune că România nu ştie să ofere şanse egale femeilor şi bărbaţilor. Dacă ponderea în Parlament şi Guvern este cea mai mică din întreaga Uniune Europeană, mult sub media agreată - adică în jur de 8-9 la sută, faţă de un minim de 30 la sută -, lucrurile stau chiar mai dramatic în ceea ce le priveşte pe purtătoarele de uniformă.

CITEŞTE AICI Ofiţerul Mihaela Crişan - singurul comandant-femeie din Jandarmeria Galaţi

CITEŞTE AICI Fetele, în număr tot mai mare la Academia de Poliţie

CITEŞTE AICI Forma elegantă a Poliţiei - Frontiera

„Auzi, dar ţie ţi-ar conveni să ştii că te apără o femeie?”, mă întreabă în drum spre Jandarmerie unul dintre colegi, după ce se informase cam ce material vreau să documentez.

Era acelaşi individ care lăsase cu două zile mai devreme o sacoşă plină cu mâncare de pisici undeva lângă o uşă, iar când mâţele au tăbărât la miros, a refuzat să se mai apropie şi să ridice sacoşa pe o masă. A trimis în schimb o altă colegă, că el avea brusc „treabă”.

L-am privit suspicios - „Ăsta mă crede feministă!” şi am bătut în retragere de parcă aş fi fost bănuită că mănânc copii la micul dejun: „Important este că dacă o femeie vrea să apere ceva, să poată să o facă”, am răspuns diplomat, blestemându-mă că sunt laşă, în timp ce discut despre demnităţi închipuite.

De fapt, descoperirea tristă a fost că femeile sunt cele care nu se înghesuie să ceară posturi de apărător. Deşi, la o adică, nu le este frică nici de naşteri, nici de sărăcie, nici de pisici.

Cu o femeie…

La nivel naţional, Galaţiul nu reprezintă o excepţie. Că există femei la comanda unui Inspectorat de Jandarmi din România (şi da, există, într-un singur caz), asta nu face primăvară în cazul purtătoarelor de fustă angajate ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

De asemenea, este confirmat faptul că baremele impuse sexului feminin la admiterea în Academie sunt adaptate, fiind mai mici decât cele ale băieţilor: fetele aleargă doar 800 de metri la proba de rezistenţă şi au timpi ajustaţi.

Nu trebuie neglijat nici aspectul „hărniciei”, pe băncile facultăţii: ca posesoare ale unor medii bune şi foarte bune, fetele aleg singure munca de birou, lăsând „terenul” celor percepuţi ca fiind mai bine mobilaţi fizic pentru o asemenea uzură.

Vorbind limba non-excepţionalului

Nu vom vedea, aşadar, prea curând, în Galaţi, România, investigatoare precum Stella Bonasera („CSI New York”) sau Monica Rowling (şefa Secţiei de Poliţie din „The Shield). S-ar prea putea spune că dacă femeile preferă să-şi tocească singure coatele de birou, ce poţi să le faci?

Pe de altă parte, cine a stat să le încurajeze să-şi schimbe optica seculară, cum că numai bărbaţilor li se cuvine autoritatea din teren?

Învăţată să gândească linear, netulburată de revoluţii sexuale, societatea română le dă femeilor dreptul să voteze (de vreo 60 de ani), să facă avort (de vreo 20) şi să aleagă: merg la sigur în carieră sau  frizează ridicolul umblând pe cărări nebătătorite?

Citit 1410 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.