Shopping cu pampers

Shopping cu pampers
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Mamă, s-a schimbat sezonul. Tu nu vezi? Plouă, brrrr, urât afară. Nu ştii regula? Pe bebeluşi îi faci cum îi faci, dar după aia treci mata la îmbrăcat. Aşa că, please, umflă rapid cardul şi hai la shopping”.

N-am înnebunit. Nici Cristina mea de şase luni nu a doborât recordul la dicţie pe segmentul nou-născuţi. Dar dincolo de toate astea, bebele ar avea un punct pertinent de vedere.

…vai de cardul meu

La şase luni – de bebeluş-fetiţă - împlinite fix acum trei-patru, ba nu, cinci zile, raidul prin magazine nu mai este o opţiune. Salopete, pantaloni, body-uri, căciuliţe, ciorapi – toate trebuie să fie frumoase şi groase (da, în ordinea asta).

„Vă arăt şi dumneavoastră vă alegeţi”. Pentru o mamă, asta e fraza care deschide larg porţile Raiului şi ale Iadului deopotrivă. Cu un ochi la preţ şi altul la modelul de pe umeraş, iată opţiunile.

Calvarul alegerilor

De ce are mai multă nevoie copilul? Şosete, ziceaţi? Ţţ, dresuri: la 15 lei bucata, zici că-i iei lycra cu adeziv şi alta nu, iar ele sunt nişte treburi suspect de bondoace, din bumbac, cu desene. Albe simple n-aveţi? „Nu, doamnă, că sunt de copii”. Patru bucăţi – 60 de lei.

Botoşei? Sigur. Paradoxal, sunt mai ieftini – 5 lei bucata. Două sunt de-ajuns. După ce le scoţi acasă vatelina care îi face să stea ca nişte gogoşari, te prinzi şi de ce costă puţin: sunt subţiri ca nişte chiloţi tanga.

Ups, diamante!

Problemele de estetică vizavi de minipantaloni dau năvală şi dacă umbli prin magazinele din Depozit, şi prin cele din Micro 19 (aceste Place Vendome-uri al pruncilor gălăţeni). Peste tot găseşti raiaţi şi pantalonaşi de trening în culorile curcubeului, dar atenţie mare, dai banii şi pe diamantele care sunt bătute în jurul buzunarelor. Diamante pe care bebeluşii adoră să le mănânce când se joacă ei cu mânuţele şi le desfac miraculos de pe ţesătură.

Ca să nu arunci 30 de lei pe o pereche de pantaloni pe care apoi o vei înjura ca o mamă plină de remuşcări, dai 40 de lei pe un blug brodat, alţi 25 de lei pe un trening complet, cu ursuleţ, 18 lei pe o salopetă cu bretele şi nasturi, 30 de lei pe doi raiaţi – unul albastru şi unul roşu - şi rezolvi dilema.

„Ştii ce bine îi vin?”

Vin la rând body-urile cu mânecă lungă. Alea albe sunt „ieftine” – 10 lei bucata, trei la număr, ca să ai de schimb. Unul portocaliu – 21 de lei, scurt, ca la injecţie.

Două jachete cu imprimeu – 36 de lei. Vestă cu glugă – 20 de lei. Pulover cu fermoar – 60 de lei (nu, n-am să recunosc niciodată că l-am cumpărat, voi spune că l-am primit). Căciuliţe şi pălăriuţe? Bineînţeles. 21 de lei bucata – ca să nu arate copilul a sugar neînţeles; trei bucăţi.

Nu ai cum să scapi – salopetele groase, în set cu mănuşi sunt un „must have” al Bebe Land-ului. Preţurile variază între 60 şi 120 de lei. Dacă iei două, deja nu mai plăteşti lumina şi pe soţ îl minţi că ţi-au furat banii când stăteai la rând să cumperi pâine.

Dacă nu e musai, bineînţeles!

Nebuniile vestimentare gen rochiţă cu fusta plisată (35 de lei), fustiţă mov de catifea cu panglică de mătase (30), bolero pufos roz (35), pălăriuţă cu flori aplicate (20) sunt opţionale. Eşti tu şi conştiinţa ta de mamă, holbându-vă deopotrivă pofticios, pe umeraşe şi la raft.

Comentează cineva că spargi 680 de lei şi vii acasă cu o mână de haine? Replică salvatoare: „Dragă, ştiu că suntem rupţi în fund. Dar e copilul nostru, vrei să-l îmbrac în perdele ca pe Scarlett?”.

Citit 728 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.