Gălăţeni, la a treia zi de proteste în Capitală

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Peste 100 de gălăţeni au participat ieri la mitingul din Bucureşti, ajungând în marş de la Palatul Victoria până la Cotroceni. Cea mai importantă delegaţie gălăţeană a fost cea formată din reprezentanţi ai FSS Metarom, de la ArcelorMittal. Potrivit unuia dintre sindicaliştii gălăţeni, Nelu Macovei, siderurgiştii au participat la întreg protestul, ba chiar s-au aflat în prima linie a evenimentelor.

„Am luat parte la protestul de la Guvern, iar apoi ne-am îndreptat către Preşedinţie. După câteva ore, o delegaţie a protestatarilor din care a făcut parte şi liderul de la FSS, Mircea Scântei, a reuşit să intre la secretariatul preşedintelui Băsescu”.

„Aici li s-a comunicat că Băsescu nu comunică sub presiune şi că el consideră această acţiune ilegală, câtă vreme autorizaţia expirase, iar participanţii nu au respectat regulile stabilite înaintea protestului. Altfel spus am fost consideraţi ilegalişti. Sperăm ca acţiunea noastră să fie un semnal de alarmă, iar strigătele noastre să nu rămână fără ecou”, ne-a declarat telefonic Nelu Macovei.

Amintim că ieri a fost cea de-a treia zi în care marile confederaţii sindicale au protestat în Capitală împotriva disponibilizărilor, a promulgării legii pensiilor şi a modificării codului muncii. Cei mai mulţi dintre protestatari au fost poliţişti.

Aceştia au început acţiunea dimineaţă în faţa sediului Guvernului, apoi, în jurul orei 13 s-au îndreptat către Palatul Cotroceni cerându-i preşedintelui să iasă şi să discute cu ei.

Citit 577 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.