Galațiul are printre cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană

Galațiul are printre cei mai ieftini carburanți din Uniunea Europeană
Evaluaţi acest articol
(29 voturi)

România are a treia cea mai ieftină benzină și a treia cea mai ieftină motorină la nivelul Uniunii Europene, potrivit datelor Weekly Oil Bulletin, raport publicat de Comisia Europeană. La data de 17 iulie 2023, singurele țări din UE care aveau prețuri mai mici pentru carburanți erau Malta și Bulgaria.

Buletinul publicat pe 17 iulie arăta pentru România, în medie, un preț de 6,68 lei pentru litrul de benzină și de 6,67 lei pentru cel de motorină, echivalentul a 1,35 euro pe litru. Potrivit documentului, singurele țări care aveau prețuri mai mici pentru carburanți erau Malta (1,34 euro/litru benzină și 1,21 euro/litru motorină) și Bulgaria (1,29 euro/litru benzină și 1,24 euro/litru motorină). În Republica Moldova, aproape de noi, litrul de benzină costa 1,272 euro (6,258 lei), iar cel de motorină – 1,071 euro (5,269 lei).

Prețuri relativ constante, de două săptămâni

De altfel, benzina și motorina nu și-au mai modificat prețurile pe piața din România în ultimele 14 zile, arată datele adunate de Peco-online și citate de digi24.ro. Astfel, începând cu data de 10 iulie, atât benzina, cât și motorina s-au menținut la un preț mediu de 6,7 lei pe litru. Comparativ cu luna trecută, prețul mediu al unui litru de benzină a scăzut cu 1.2%. Pentru un plin de 50 de litri, aceasta înseamnă o ieftinire cu 4 lei de la o lună la alta. În cazul motorinei, prețul mediu al unui litru s-a diminuat cu 0.6%, ceea ce înseamnă că un plin de 50 de litri costă astăzi cu 2 lei mai puțin decât în urmă cu 30 de zile.

În prezent, cea mai ieftină benzină standard care poate fi achiziționată în România se vinde cu 6,62 lei pe litru, în timp ce motorina standard se vinde cu cel puțin 6,64 lei pe litru. La sortimentele premium, benzina cea mai ieftină costă 7,11 lei/litru, iar motorina, 7 lei/litru, potrivit datelor Plinul.ro.

Prețurile la pompă din Galați

În ce privește Galațiul, datele de pe platforma Monitorul prețurilor dezvoltată de Consiliul Concurenței arătau că, marți, 25 iulie, benzina standard se vindea cu prețuri între 6,72 lei/litru (Petrom Saturn) și 6,78 lei pe litru (MOL și OMV), iar cea premium, cu prețuri între 7,18 (Petrom) și 7,44 lei pe litru (MOL, OMV). Motorina standard avea prețuri cuprinse între 6,66 (MOL) și 6,78 lei pe litru (OMV), iar motorina premium, de la 7,08 (Petrom) la 7,29 lei pe litru (OMV și MOL).

În ce privește prețul litrului de GPL, acesta era cuprins, marți, între 3,28 lei (Petrom Saturn) și 3,33 (Rompetrol Domnească).

Varianta de peste graniță încă atrage

Există încă numeroși gălățeni care trec granița în Republica Moldova, pentru a alimenta de acolo. Combustibilii sunt mai ieftini la moldoveni, chiar dacă diferențele nu sunt atât de mari ca acum câțiva ani. Litrul de benzină cel mai ieftin costa, marți, 24,87 lei moldovenești, iar la motorină – 20,96 lei moldovenești. În aceeași zi, la cursul BNR, un leu moldovenesc era cotat la 0,2533 lei.

Citit 2389 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Iulie 2023 21:22

11 comentarii

  • postat de Cineva
    Miercuri, 26 Iulie 2023 11:15
    5.13.128.***
    Solutia la benzinarii si supermarketuri ar fi boicotare de cate o saptamana ( nimeni nu cumpara nimic de la firma respectiva) la cei cu preturile cele mai mari.
    Conditia este ca Romanii sa fie uniti si organizati in lupta cu ei ( chiar si pe retelele de socializare unde ar putea propune si vota p
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 26 Iulie 2023 08:54
    5.13.200.***
    Eu cred ca solutia ar fi o GREVA FISCALA TOTALA! Incepand de a nu mai plati impozitul marit pe gunoi DELOC, ci doar cel de anul trecut... pana a nu plati taxa auto, pana nu se face ITP la drumurile pline de gropi! NU TATA, NU-TI FACI TREABA, NU MAI PRIMESTI BANI!
    VA TINE? NE UNIM??? VOM FI 10.15...
    0
    0
  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 26 Iulie 2023 08:50
    5.13.200.***
    Hai sa va invat eu! Muncesti o luna, ramai cu salariu, apoi iti platesti utilitatile, mancarea si viciile! Daca este nevoie mai cumperi cv ptr casa chimicale si o haina noua incaltaminte la 3...6 luni! Mai margi la Restaurant in weekend, unul mediu in oras. CE SALARIU AI NEVOIE MINIM IN GALATI daca
    0
    0
  • postat de galatean
    Miercuri, 26 Iulie 2023 08:23
    109.103.162.***
    Da,dar are costul apei potabile la cel mai mare pret de pe planeta!
    0
    0
  • postat de Cristi
    Miercuri, 26 Iulie 2023 08:19
    5.2.209.***
    E coada de vecini europeni care vin sa alimenteze in Galati, ori suntem prosti ori doar mimam.
    0
    0
  • postat de florin
    Miercuri, 26 Iulie 2023 08:19
    86.124.200.***
    Romania este in grupul celor 3 tari din UE cu cel mai mic salariu minim!Si unde 1,5 milioane de salariati la privat sunt platiti cu acest salariu! Nu cred ca veti gasi cu salariu minim vreun bugetar!
    ''Eurostat: România, cea mai mare creștere a prețului la energia electrică din UE, cu 112%''
    Daca
    0
    0
  • postat de pro
    Miercuri, 26 Iulie 2023 07:04
    5.13.143.***
    In 1998, dint-un salariu de 80 USD imi permiteam sa merg cu Dacia unde pofteam in concediu (Romania).
    Acum salariul e de zece ori mai mare si nu imi permit nici sa tin masina in fata curtii. De fapt nu prea imi mai permit ceva de cativa ani, doar facturi de utilitati, impozite si putina mancare. Ce
    0
    0
  • postat de Ucraina în război, are cel mai ieftin carburant și energie electrică, exportă
    Miercuri, 26 Iulie 2023 06:21
    109.166.129.***
    Tastând ,,prețuri carburanți în Europa, aflați prețurile actualizate a carburanților, inclusiv în Ucraina și Rep. Moldova, unde prețurile cele mai ieftine la carburanți, sunt în Ucraina.......și sunt în război, noi, pe timp de pace. Ei, de aici se vede prețul mai ieftin al grânelor ucrainene, produc
    0
    0
  • postat de Galatean
    Miercuri, 26 Iulie 2023 05:33
    5.13.203.***
    Chiar asa ? In raport cu ce ? Pai ce salarii au cei din UE in raport cu noi ? Da la noi sant si bastani cu salarii mari , masini bengoase de mii de euro dar e si clasa cealalta cu salarii de mizerie si care omul si-a dorit macar o masina cat de cat de la SH , In Occident unul din clasa de miloc cast
    0
    0
  • postat de Omu Păianghen
    Marți, 25 Iulie 2023 23:55
    5.13.205.***
    Galațiul are printre cele mai "ieftine" salarii din Uniunea Europeană
    0
    0
  • postat de Das
    Marți, 25 Iulie 2023 21:21
    89.136.185.***
    Galatenii au cel mai scump carburant raportat la salariile extraordinar de mici ! Aliniati si salariile ca in vest nu doar preturile !
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.