Ne-am tot distrat când sportivul nostru de serviciu, Dănuţ Lungu, îmbătat, pe drept, de victoriile echipei Oţelul, dădea unui articol titlul, inspirat, „Doar cerul e deasupra noastră”.
Ei bine, avem, în sfârşit, argumente contra. Nu fotbalistice, ci tehnologice. Deasupra noastră, adică între gălăţeni şi cer, e un hăţiş de cabluri de tot felul, către care nu mai ridică nimeni privirea.
Reţeaua vizibilă
Ploile din ultimele zile au făcut de-a dreptul periculoasă, cel puţin pentru cei mai slabi de înger, reţeaua de cabluri atârnate uneori la o înălţime apropiată de cea a unui om normal dezvoltat. Un capăt scăpat, neizolat, în calea sănătăţii noastre ar fi fost suficient pentru a ne vindeca de toate.
Cablurile trec pe unde nu te aştepţi, printre blocuri, legându-le unul cu altul, peste stradă, de la o clădire la alta, se adună în colaci uriaşi gata să cadă în capul trecătorului, sau pur şi simplu sunt tăiate pe alocuri şi capătul liber face cunoştinţă cu trotuarul.
Unele sunt izolate, altele nu, unele sunt pe stâlpi, altele pe zidurile caselor, pe la balcoane sau pe blocuri. Oraşul e înţesat de cabluri care strică imaginea oricărei fotografii, urâţesc faţada caselor, ameninţă siguranţa trecătorilor.
Cine şi le asumă?
La început puteau fi identificate, care cui aparţin. Acum sunt atât de multe încât li s-a pierdut şirul şi nu poţi nutri decât admiraţie pentru cei cocoţaţi pe stâlpi, care repară câteodată ce e de reparat.
Trebuie să fii profesionist nu glumă, ca să ştii pe care să pui mâna şi să fii sigur că nu rezolvi problemele concurenţei.
Aşa că nu doar cerul e deasupra noastră, ci şi păienjenişul urât şi, putem doar bănui, periculos al acestor accesorii ale tehnologiei care s-au înmulţit progresiv. Are cineva o evidenţă?
Ştie cineva câte cabluri sunt şi la ce folosesc? Ale cui sunt şi de unde s-a luat aprobare pentru instalare? Poate cineva răspunde pentru firele care atârnă rupte, cu săptămânile în calea noastă? Aşteptăm un răspuns.
