În ziua de pomenire a Sfântului Apostol Filip şi a Sfântului Grigorie Palama, 14 noiembrie, a avut loc la Galaţi întrunirea cântăreţilor bisericeşti din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Evenimentul s-a desfăşurat la Catedrala arhiepiscopală din Galaţi şi a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de preoţii protoierei din cele opt protopopiate ale Eparhiei.
Răspunsurile liturgice au fost oferite de cei 185 de cântăreţi bisericeşti prezenţi la slujbă.
"”În cadrul slujbei, ierarhul Dunării de Jos a rostit rugăciuni către Milostivul Dumnezeu pentru binecuvântarea slujitorilor sfintelor altare şi a cântăreţilor bisericești care se ostenesc şi contribuie la transmiterea Cuvântului lui Dumnezeu prin cântare, a familiilor acestora, a tinerilor din parohii şi a voluntarilor implicaţi activ şi frecvent în activitățile bisericești. La chinonic, un grup de copii, coordonat de către cântăreţul bisericesc de la Parohia «Sf. Cruce» din municipiul Galaţi, a interpretat pricesne şi cântări religioase", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
Lucrările şi dezbaterile propriu-zise ale conferinţei, prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Casian, s-au desfăşurat tot în sfântul lăcaş. "În cadrul conferinţei, Părintele Arhiepiscop a prezentat Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu privire la canonizarea Cuviosului Macarie Protopsaltul şi a evocat personalitatea marcantă a vrednicului de pomenire Episcop Nifon Niculescu al Dunării de Jos, iubitor al cântării bisericeşti şi mare susținător al filonului muzical psaltic tradițional. În continuare, ierarhul Dunării de Jos a vorbit despre viaţa Sfântului Apostol Filip şi a Sfântului Ierarh Grigorie Palama şi a reliefat câteva aspecte ce ţin de rolul cântăreţului bisericesc în Biserică şi în societate", precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.
În cadrul întrunirii au mai fost prezentate repere importante din referatul părintelui lect. dr. Zaharia Matei, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă "Justinian Patriarhul", intitulat "Cântarea bisericească - sufletul cultului liturgic ortodox. Implicații duhovnicești și misionar-pastorale", în care autorul a evidențiat valențele misionare ale muzicii bisericești, istoria introducerii și folosirii ei în cultul Bisericii Ortodoxe în general şi a Bisericii Ortodoxe Române în mod particular, precum și funcțiile acesteia.
De asemenea, în calitate de invitat special al evenimentului, doamna Marilena Modiga, profesor de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială "Miron Costin" din municipiul Galați, a susţinut o prelegere despre muzica bisericească.