Unul dintre noii Sfinți așezați în calendarul Bisericii Ortodoxe, la Centenarul Patriarhiei Române din 4 februarie, este părintele mărturisitor Constantin Sârbu (1905-1975), gălățean prin naștere, cetățean al Cerului, prin viața și lucrarea sa. Aşa cum am mai scris, părintele martir Constantin Sârbu s-a născut la Cavadinești, județul Galați, pe 10 ianuarie 1905 și a trecut la cele veșnice în iulie 1975, într-un spital din București, prin „grija” fostului regim.
Preoțit la Mănăstirea „Adam”
Cu o copilărie traumatizantă, rămas fără mamă la vârsta de un an, după absolvirea Seminarului Teologic din Galați, ca premiant II, în 1925, tânărul Constantin Sârbu s-a înscris la Facultatea de Teologie din București și la Conservatorul de Muzică, în ideea de a obține un post de cântăreț bisericesc, fapt devenit realitate abia după doi ani de așteptare. La Conservator a studiat doar un an, cursurile fiind întrerupte din cauza sărăciei...
În Bucureștiul de după Primul Război Mondial, studentul și-a găsit adăpost într-o mansardă din Piața Amzei, iar, după ce nu a mai putut plăti chiria, a dormit în sala de așteptare din Gara de Nord sau „clandestin, în căminul studențesc”, unde putea intra târziu în noapte, după ce „adormea portarul!”...
În primii doi ani în București, a cântat în corul Bisericii Lucaci, potrivit unei fiice duhovnicești, dr. Octavia Tăslăoanu. Doi ani mai târziu, în 1927, Constantin Sârbu a reușit să ocupe un post de maistru de muzică la Ateneul ITB și astfel „am cunoscut oamenii de acolo și atunci mi-am dorit să mă fac preot, să-i ajut pe oameni pe linia mea”, mărturisea peste ani părintele Constantin.
Au urmat ani de căutări, timp în care gălățeanul pierdut în tumultul Capitalei s-a fixat, ca voluntar - pentru patru ani - făcând misiune la Biserica „Zlătari” din București. Aici l-a întâlnit pe părintele misionar, poet și publicist Toma Chiricuță, care a văzut lumina zilei în Odaia-Bursucani, județul Galați, loc de unde pornise și Sfântul Rafail de la Bursucani (n. 1560) înspre nordul Moldovei, la Agapia. În paralel, tânărul Constantin s-a bucurat de colaborarea la cele două reviste, „Ortodoxia” și „Fântâna darurilor”, publicații care au fost înființate ca publicații parohiale, de părintele Toma Chiricuță, căruia viitorul preot Constantin Sârbu i-a purtat un mare respect. „Fântâna darurilor” era editată lunar, între 1929-1947, iar „Ortodoxia” era o publicație săptămânală, care a fost tipărită în anii 1933-1947, ca „organ de învățătură creștin-ortodoxă”, ambele imprimate în tipografia misionară înființată de părintele Chiricuță, la Biserica „Zlătari”. La Zlătari, tânărul student Constantin Sârbu a avut și alte mari bucurii, între acestea cea de a pregăti "Corul poporului", care exista la acea biserică de peste trei decenii, povestea, peste ani, Sfântul părinte mărturisitor. În anul 1929, tânărul a absolvit Teologia în București și a încercat să își găsească parohie și soție.
Tot la Biserica „Zlătari” a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, tânăra aristocrată Maria K. Constantinescu, sora profesorului universitar G. K. Constantinescu - ctitorului Institutului Național Zootehnic. Maria era o bună creștină, suflet nobil, și și-a dat consimțământul de a devenit soție de preot, în contradicție cu frații ei - consilieri de stat, profesori, doctori, avocați - care l-au acceptat cu greu pe tânărul preot în familie. Abia după patru ani, după ce tânăra Maria s-a îmbolnăvit, s-a putut face căsătoria. Astfel, preotul Constantin „a dobândit o soție minunată, dar bolnavă, și o biserică la 500 de kilometri de București”.
Slujitor la Catedrala din Huși și protoiereu de Fălciu
După căsătorie, a fost preoțit la Mănăstirea „Adam” din județul Galați. „Stând în fața Icoanei Sfintei Fecioare de la Adam și rugându-mă cu lacrimi, cerându-i sprijin și ocrotire, de unde până atunci eram timid și temător, lipsit de curaj, m-am ridicat plin de putere, numai lumină, aducând la picioarele lui Iisuspropria făptură, fără a avea a mă mai teme de nimeni”, mărturisea părintele Sârbu.
La 1 septembrie 1934, tânărul preot a ajuns slujitor la Catedrala Episcopală din Huși, unde a dus un suflu nou, sub păstorirea Episcopului Nifon Criveanu (1889-1970). Numit director și profesor la Școala de cântăreți bisericești, tânărul teolog a închiriat o casă mare cu etaj, Casa Vașuta, pentru a asigura cursanților condiții decente, vechiul local fiind mai degrabă dătător de molime pentru elevi. Pe lângă sălile de curs, a înființat o bibliotecă, o farmacie și a asigurat un repetitor (pedagogul de astăzi), obținând și sprijinul forurilor în drept.
A înfiinţat un azil de vârstnici la Huşi
La Huși, părintele Sârbu a organizat internatul cu cantină, pentru copiii de la țară, pentru o taxă derizorie, în cei patru anii cât a stat director sporind consistent fondurile școlii. El însuși venind dintr-o familie cu mari nevoi, și observând că „bieții români” nu au un loc unde să-și așeze capul, tânărul slujitor a înființat un azil de bătrâni, în vreme ce evreii aveau două, iar catolicii dețineau un orfelinat... Când a cerul binecuvântarea Episcopului, pentru azilul din Huși, Ierarhul și-a manifestat îndoiala că va reuși să facă ceva: „Îți dau blagoslovenie, dar nu vei putea face nimic, pentru că moldovenii sunt tembeli!”
După lupte grele duse cu Primăria locală, a obținut două hectare pe dealul Coțoiul, în marginea Hușilor; a stâns fonduri, organizând serbări câmpenești, „chiar pe locul unde odinioară fusese un schit”, a adunat credincioși loiali bisericii și a fabricat cărămidă. În 1938, în doar doi ani, a reușit și a ridicat un așezământ pentru bătrânii cu deficiențe psihice, cu 20 de camere de patru metri pe patru metri, hol, dependințe. „Mă gândeam că găsesc un azil format din două-trei camere și găsesc un palat!”, a spus Episcopul de Huși, la vedera strașnicei lucrări a tânărului preot. Și părintele Constantin trage și o concluzie, cu privire la prejudecata ierarhului de la Huși, spunând că nu „moldovenii erau tembeli, ci autoritățile vremii”...
Viața smerită și opera filantropică i-au adus tânărului preot, de doar 30 de ani, alte cruci de dus. A fost avansat protoiereu de Fălciu, ba chiar i s-a propus să fie consilierul Ierarhului, „demnități care însă nu mi-au plăcut. Pe mine mă atrăgea sufletul cinstit și cald al oamenilor simpli, din mijlocul cărora mă ridicasem și pe care voiam să-i mângâi și să-i încurajez, pe linia Bisericii”, mărturisește părintele. A refuzat a fi consilier, însă ca protoiereu a fost trimis să cerceteze „abaterile” unui alt slujitor din eparhie, care fusese pârât că fură. Tânărul protoiereu constată că fratele său de slujire era calomniat, soluție care nu este pe placul Ierarhului vremii. „Dacă mai rămân aici, îmi pierd sufletul!”, constată preotul Constantin Sârbu...
Așa se încheie prima parte a slujirii părintelui martir Constantin Sârbu, la Huși, de unde va porni spre Capitală.
(Va urma)
