Şcoala „Sf. Nicolae” din Vânători a cântat pentru Pământ (video)

Şcoala „Sf. Nicolae” din Vânători a cântat pentru Pământ (video)
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Programul Naţional "Cantus Mundi", prin intermediul căruia 80.000 de copii din România cântă în coruri şi participă la promovarea acestui tip de activitate artistică, s-a făcut auzit şi în judeţul Galaţi, sâmbătă, 22 martie, copiii luând parte la evenimentul global Ora Pământului.

Gherghina-Gina Dimofte, profesoară la Școala Gimnazială "Sfântul Nicolae" din Vânători, ne-a povestit cum s-au petrecut lucrurile în timpul activităţii. "Elevi, părinţi şi cadre didactice au venit lalolaltă cu această ocazie, într-o armonie de voci, dar mai ales de suflete. Ora Pământului a fost sărbătorită și în curtea Școlii Gimnaziale "Sfântul Nicolae" din comuna Vânători, județul Galați. Am participat astfel şi noi, alături de cele 757 de școli partenere ale Programului Național Cantus Mundi, cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, la evenimentul global Ora Pământului (Earth Hour). Inițiativa locală a fost promovată de mine şi de domnul profesor Sandu Șuierică, alături de directorul şcolii, prof. dr. Iuliana Călin, și de doamna prof. voluntar Nicoleta Pîrlog. Felicitări celor 60 de elevi prezenți la activitate, alături de parintii lor! Am demonstrat împreună că suntem o comunitate unită şi ne pasă de ceea ce se întâmplă cu planeta pe care trăim", a precizat dna prof. Dimofte.

Potrivit programului anunţat printr-un comunicat de presă, în fața Universității „Dunărea de Jos” de la Galați erau aşteptaţi să cânte într-un recital peste 700 de copii, iar pe platoul Primăriei Brăila, alţi 600 de copii.

Programul Național "Cantus Mundi" este cel mai mare program de integrare socială prin muzică a copiilor din România, inițiat de renumitul dirijor Ion Marin și derulat de Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. "Cantus Mundi" a fost lansat pe 29 septembrie 2011, iar în 2014, prin decizie guvernamentală, programul a devenit o nouă Direcție a Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 14 ani de activitate și 11 ani de la oficializarea sa, "Cantus Mundi" reunește sub umbrela sa 2.289 de coruri în România și diaspora. Peste 80.000 de copii participă alături de dirijorii lor la promovarea cântului coral, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe.

Media

Galerie de imagini

Citit 1526 ori Ultima modificare Luni, 24 Martie 2025 11:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.