Moto:
„Nadir latent! Poetul ridică însumarea/ de harfe resfirate ce-n zbor invers le pierzi/ şi cântec istoveşte: ascuns, cum numai marea,/ meduzele când plimbă sub clopotele verzi!” (Ion Barbu – Joc secund)
De ce trăieşti gândindu-te că mori
devreme sau târziu sau totdeauna?
că ţi se face silă, uneori,
de cum răsare şi apune luna
indiferentă, rece la urât
şi la frumos şi la eternitate?
Nu-i mai uşor să fii, numaidecât,
nepăsător la cele ne/curate,
la toate cele sfinte şi păgâne
şi să nu-ntrebi, nicicând, ce (nu) rămâne?
Hai, fugi din gând, fii liber şi trăieşte
rost pământesc, nu mai simţi cereşte!
