Avarie la conducta de apă pe unde a trecut ISPA

Avarie la conducta de apă pe unde a trecut ISPA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Marţi dimineaţă, în faţa sediului Poştei Centrale, mai mulţi angajaţi Apă Canal lucrau la remedierea unei avarii în urma căreia strada se inundase. „Este vorba despre o conductă de apă veche, care a cedat. Defecţiunea va fi remediată până la prânz”, ne-a declarat directorul SC Apă Canal, Gelu Stan, precizând că respectiva conductă de apă, care a cedat „era veche, construită în 1912!”.

Strada cu pricina a rămas închisă săptămâni bune, astă vară, când în şanţurile săpate de către muncitori se lucra la proiectul ISPA. „S-a lucrat, dar doar la reabilitarea conductei de canalizare, nu şi la acea de apă. Aşa s-a decis, pentru că, până la urmă, banii pe ISPA nu au fost numai pentru reţelele de apă şi canalizare. Din cele 75 de milioane de euro, numai 49 au mers la conducte, restul fiind alocat pentru realizarea staţiilor de pompare şi a staţiei de epurare a apelor uzate”, spune Gelu Stan.

Potrivit acestuia înainte de începerea proiectului ISPA, în municipiul Galaţi, 60 la sută din reţelele de apă şi canalizare erau uzate fizic şi moral. Din acestea, prin ISPA, s-a reuşit modernizarea a doar 15%. Deci, în continuare, în oraş, există cam 45 la sută reţele vechi. Pentru modernizarea lor sunt necesare fonduri importante şi le vom obţine, fie prin accesarea de noi finanţări europene, fie ca investiţie a Operatorului Regional de Apă, a apreciat Stan.

 

Citit 935 ori Ultima modificare Marți, 29 Noiembrie 2011 13:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.