14 proiecte europene pentru rromi

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

„Eu nu voi da pe nimeni afară, dar asta nu înseamnă că toţi angajaţii Consiliului Judeţului rămân!”, aşa spunea, la începutul mandatului său, preşedintele Eugen Chebac. Primii care au intrat în „examen” au fost angajaţii Direcţiei de Dezvoltare Regională (DDR), pentru care preşedintele a deschis o sesiune de programe şi proiecte. Fiecărui salariat i-au fost încredinţate două comune pentru care trebuie să identifice programe în interesul comunităţii şi sursa de finanţare. Miza e mare: cine reuşeşte să se încadreze şi să facă ceva pentru a ajuta comunităţile locale rămâne, cine nu, nu.

În această lună, salariaţii DDR vor trebui să dea seama pentru activitatea lor, care chiar s-a făcut remarcată. „De când am lansat concursul de proiecte pentru Direcţia de Dezvoltare Regională, chiar s-au zbătut şi au câştigat proiecte. Pot să dau ca exemplu proiectele pentru comunitatea rromilor.

Toate judeţele au depus două-trei, maxim cinci, noi am avut depuse 19 proiecte. Şi toate făcute în aşa fel încât să îndeplinească eligibilitatea, chiar dacă nu toate vor primi finanţare. Într-o discuţie cu fostul ministru Borbely îmi spunea: „Păi eu nu am bani să-ţi dau pentru toate proiectele tale, altora ce le mai dau?” Aici am trasat ca sarcini nişte linii directoare, ca şi proiectele să nu se refere numai la integrare, la reconversie. Să fie proiecte în comunităţile majoritar rrome pentru alimentări cu apă, drumuri, grădiniţe, alimentări cu energie electrică, şi proiectele s-au făcut şi depus. Din totalul de 19 proiecte, au trecut de prima etapă, evaluarea tehnică, 14. Oricât aş vrea nu se pot aproba toate 14”, ne-a declarat preşedintele Consiliului Judeţului, Eugen Chebac.

Citit 1262 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.