Miracolele lui 2011 - Gălăţenii care au păcălit moartea

Miracolele lui 2011 - Gălăţenii care au păcălit moartea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

Mai mulţi gălăţeni au ajuns, în 2011, faţă în faţă cu moartea. Câţiva dintre ei au reuşit să o păcălească, aproape fără nici un efort şi să supravieţuiască în situaţii care i-au uimit până şi pe cei mai experimentaţi medici sau specialişti în intervenţii rapide. Deznodământul fericit se datorează, în unele dintre cazuri, dăruirii cu care şi-a făcut datoria personalul de la Ambulanţă, SMURD şi din spitale. În alte situaţii, norocul gălăţenilor aflaţi în momente de cumpănă a jucat un rol esenţial. Una peste alta, toţi cei care au rămas în viaţă, în mod miraculos, pot spune că Dumnezeu a ţinut cu ei în anul care se va încheia în curând.

Gălăţenii au aripi

Poate cea mai şocantă poveste este cea a unui tânăr de 15 ani care locuieşte în Micro 21 şi care a supravieţuit, pe de 26 iulie, unei căderi de la etajul al patrulea. Băiatul se întorsese, în puterea nopţii, de la prima petrecere de majorat la care luase parte. Băut bine, s-a apropiat de geam, în speranţa că aerul proaspăt îi va mai calma chinurile provocate de alcool. A alunecat, şi în doar câteva secunde, s-a trezit, la circa 10 metri mai jos, pe pământul proaspăt săpat din grădina blocului. Ambulanţa l-a transportat de urgenţă la spital, iar medicii din serviciul de Neurochirurgie au constat că tânărul suferise o serie de leziuni la nivelul coloanei vertebrale, dar viaţa nu îi era pusă în pericol.

Un alt gălăţean, de această dată în vârstă de 75 de ani, a căzut de la etajul al doilea al blocului B2 de pe strada Brăilei, în timp ce spăla geamurile balconului. Norocul lui, nu s-a prăbuşit pe sol, ci pe o structură ridicată la intrarea în bloc, până la nivelul etajului 1. Chiar dacă nu a căzut prea mult în gol, faptul că s-a ales doar cu un picior rupt a fost un mare noroc.

De altfel, gălăţenii şi-au făcut un obicei din a supravieţui căderilor de la etajele superioare ale blocurilor. În anii precedenţi, o fată de 8 ani a sărit de la etajul al treilea al blocului în care locuia. Motivul: era încuiată în casă şi voia să iasă la joacă. La îndemnul prietenelor, a sărit, a aterizat în grădina din faţa blocului şi s-a ales doar cu câteva zgârieturi. La puţin timp, un bărbat care locuia în zona Bingo Europa, beat criţă, s-a urcat pe bloc şi a încercat să sară în balconul apartamentului său de la etajul al patrulea. Nu i-a ieşit din prima încercare şi s-a dus bolovan până la parter, unde a dat o gaură în acoperişul unui foişor amenajat de curând. Apoi, a lovit cimentul bordurii care înconjoară blocul. Adus de urgenţă la Spitalul Judeţean şi internat în serviciul de Terapie Intensivă, omul îşi amintea că a căzut în balconul său şi punea vânătăile pe seama durităţii cimentului folosit la construcţia blocului.

Şi gropile salvează vieţi  

La finele lunii septembrie, unui bărbat de 52 de ani i-a rămas un dumicat de măr în gât. Bolul alimentar bloca accesul aerului în plămânul stâng, astfel că viaţa îi era pusă în pericol. Ambulanţa l-a transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi, iar medicii au găsit cu greu un spital bucureştean cu dotările necesare pentru a-l ajuta pe pacient. În apropiere de Buzău, ambulanţa care îl transporta pe bărbat spre Capitală a trecut peste o groapă, iar zdruncinătura a fost destul de violentă. Surprinzător, bucata de măr înţepenită în gâtul bărbatului a sărit. Pe loc, bărbatul a reînceput să respire corect şi viaţa i-a fost salvată.

A purtat o sarcină timp de opt luni, fără să ştie

În luna mai, o femeie de 40 de ani din Galaţi le-a cerut medicilor de la Spitalul Clinic de Urgenţă Galaţi ajutor din cauză că nu se simţea prea bine. Şocaţi, medicii au aflat că femeia fusese însărcinată timp de şase luni, fără să ştie, şi că de mai bine de 60 de zile trăia cu fătul mort în pântece. „În 40 de ani de medicină, n-am mai văzut aşa ceva. Riscul de moarte la care a fost expusă mama a fost enorm. În abdomenul ei era, practic, un fel de minge, cu membranele care acoperă fătul, şi care ar trebui să fie în uter. Mingea era plină cu apă - lichid amniotic - în care se afla fătul în vârsta de şase luni. Circulaţia, în acest caz, vine de la învelişul abdomenului - aşa numitul peritoneu - şi de la intestine (sau maţe cum li se spune popular). Această circulaţie era cam de 0,7 litri pe minut dintr-un debit cardiac de 5 litri pe minut. Dacă s-ar produce o ruptură, sângerarea este fulgerătoare şi, după părerea mea, n-ai şansa să mai ajungi pe o masă de operaţie. Te exsangvinezi. Nu ştiu dacă vorbim despre o minune, dar femeia are o baftă chioară”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgenţă Galaţi, dr. Nicolae Bacalbaşa.

Oricât a încercat, n-a reuşit să se sinucidă

Pe 21 noiembrie, sătul să trăiască alături de tatăl său într-o maşină părăsită, un gălăţean de 24 de ani şi-a tăiat gâtul. A fost adus de urgenţă la Spitalul Judeţean, unde medicii au reuşit să îl stabilizeze. La doar 24 de ore, strigând „Aliluia, mă duc la mama!”, omul s-a aruncat de la etajul al doilea al spitalului. La impactul cu cimentul, tânărul şi-a fracturat bazinul, s-a ales cu mai multe răni, inclusiv în zona capului, dar n-a murit. Iar acest lucru nici nu se va întâmpla foarte curând, din cauze medicale, potrivit prognosticului medicilor.  

Recuperarea Loredanei Jalbă – opera medicilor şi a lui Dumnezeu

Pentru Loredana Jalbă, anul 2011 a început rău. La finele lui decembrie, în curtea Grupului Şcolar Metalurgic, femeia în vârstă de 30 de ani a fost lovită în cap de o bucată de tencuială, desprinsă de pe faţada unui balcon de la etajul trei al căminului de nefamilişti. Au urmat zile de comă, în care medicii nu erau siguri că gălăţeanca va supravieţui. Dar femeia a luptat zi de zi pentru o viaţă normală. Alături de ea au fost rudele şi medicii care şi-au propus să nu o lase nici să moară şi nici să îşi trăiască restul vieţii imobilizată. La începutul lunii februarie (anul acesta), Loredana a fost externată şi a început recuperarea.

Gabriel Kolbay, Remus Basalic 

Citit 1638 ori Ultima modificare Marți, 20 Decembrie 2011 23:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.